Un român a evadat dintr-o închisoare franceză
Un român este dat în urmărire generală în Franţa după ce a reuşit o evadare ca în filme, dintr-o închisoare din Amiens. Ajutat de cei doi colegi de celulă, cetăţeni moldoveni, bărbatul a tăiat barele de la fereastra celulei şi apoi a coborât cu ajutorul unor frânghii
Un român este dat în urmărire generală în Franţa după ce a reuşit o evadare ca în filme, dintr-o închisoare din Amiens. Ajutat de cei doi colegi de celulă, cetăţeni moldoveni, bărbatul a tăiat barele de la fereastra celulei şi apoi a coborât cu ajutorul unor frânghii. Românul era închis pentru escrocherie.
În cor, miile de deţinuţi au salutat ore întregi evadarea celor trei colegi. În noaptea de marţi spre miercuri, românul şi colegii săi moldoveni au tăiat gratiile celulei şi apoi au coborât de-a lungul zidului pe o frânghie înnodată din haine şi cearceafuri.
Autorităţile sunt de părere că bărbaţii au fost ajutaţi de cineva din exterior, care le-au adus materialele necesare. Iar gardienii reclamă lipsa măsurilor de supraveghere. Se pare că, în acea noapte, camerele de supraveghere ar fi fost dezactivate, iar gardienii spun că nu este singura neregulă pe care au observat-o.
Românul era în detenţie provizorie pentru escrocherie şi urma să fie judecat. Unul dintre cetăţenii moldoveni era în închisoare pentru tâlhărie şi nu putea fi eliberat mai devreme de anul 2018, iar celălalt era reţinut pentru viol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰