Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un român din Legiunea Străină este acuzat de moartea unui subaltern în Africa

Un român riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare după ce un antrenament militar în deşert s-a transformat într-o tragedie. Bărbatul, membru al Legiunii Străine, este judecat pentru moartea unui recrut care a suferit un şoc termic în timpul instrucţiei. Procurorii francezi îl acuză pe român de acte de violenţă care au dus la moartea soldatului

de Redactia Observator

la 22.09.2015 , 13:49

Un român riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare după ce un antrenament militar în deşert s-a transformat într-o tragedie. Bărbatul, membru al Legiunii Străine, este judecat pentru moartea unui recrut care a suferit un şoc termic în timpul instrucţiei. Procurorii francezi îl acuză pe român de acte de violenţă care au dus la moartea soldatului.

Fostul caporal Petru Sabin Suciu sau Adrian Steanu, cum era numit de camarazii din Legiunea Străină, e judecat pentru violenţă cauzatoare de moarte. Dă socoteală după ce un recrut slovac a murit în 2008 în timpul unui antrenament desfăşurat în deşert, în Djibouti. A făcut şoc termic. În faţa instanţei pariziene, avocatul lui Suciu a spus că fostul caporal şi-a făcut doar datoria.

Procurorii francezi spun că românul şi alţi trei camarazi l-au lovit pe recrutul slovac, l-au bruscat şi au refuzat să îi dea apă, deşi afară erau 43 de grade Celsius. Mai mult, l-au şi ignorat când tânărul de 25 de ani le spunea că îi e rău. Într-un interviu la un post de radio din Franţa, Petru Sabin Suciu a spus că recrutul se plângea mereu de câte ceva şi era greu de disciplinat. Aşa că el a trebuit să ia măsuri.

Vezi și

Moartea recrutului a delanşat o anchetă fără precedent în cadrul Legiunii Străine. În faţa instanţei au ajuns doar românul şi un camarad francez. Ceilalţi doi militari implicaţi au fugit şi încă nu au fost prinşi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Un român din Legiunea Străină este acuzat de moartea unui subaltern în Africa