Video Un şofer a intrat cu duba într-o terasă din Bruxelles, apoi s-a făcut nevăzut. Accidentul soldat cu 6 răniţi, filmat pe camere
Un accident soldat cu cel puţin 6 răniţi s-a petrecut vineri, în jurul prânzului, în centrul oraşului Bruxelles. O camionetă a intrat într-o terasă aflată în apropierea Rue Neuve, o stradă faimoasă pentru mazaginele de haine, unde mulţi turişti vin la cumpărături.
Şoferul dubei a intrat cu maşina în terasa de pe strada Saint-Michel, situată în apropierea unei zone comerciale aglomerate, cu puţin timp înaintea orei locale 13:00. Acolo se aflau turişti, angajaţi ai primăriei şi locuitori din Belgia în trecere prin capitală, a remarcat primarul oraşului Bruxelles, Philippe Close, citat de cotidianul belgian Le Soir.
Şoferul a fugit de la faţa locului. Şase răniţi
Potrivit The Brussels Times, nu a fost înregistrat niciun deces, însă şase persoane au fost uşor rănite. Acestea au primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar nu a fost necesară spitalizarea, a declarat Walter Derieuw, reprezentant al Serviciului de Pompieri.
Şoferul a fugit de la faţa locului, iar poliţiştii au pornit pe urmele sale. A fost demarată o investigaţie, iar oamenii legii au plasat în întregul perimetru echipaje de intervenţie. De asemenea, zona este supravegheată din aer, cu un elicopter.
Momentul în care duba intră în terasă
Presa din Belgia a publicat imagini de la locul accidentului, surprinzând pe camere momentul în care maşina intră în oamenii de la terasă, apoi îşi continuă cursa.
Ministrul belgian de Interne, Annelies Verlinden, a declarat că este la curent cu desfăşurarea evenimentelor şi ţine legătura cu forţele de ordine. "Situaţia este atent monitorizată. Vă mulţumim tuturor pentru eforturi!", a scris ea pe Twitter.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰