Un tânăr român a murit în urma unui accident rutier, în UK, în timp ce livra colete. O fetiță de 3 luni a rămas orfană de tată
Un român în vârstă de 21 de ani, stabilit în Marea Britanie, a fost ucis într-un accident rutier, în timp ce livra colete. Apropiații săi au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru familia tânârului.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Bogdan Chiriță, un tânăr român de 21 de ani care lucra pentru compania Amazon, a murit în urma unui accident rutier, în orașul britanic Doncaster, potrivit presei locale. Incidentul a avut loc pe 17 februarie, pe Clay Lane. Câteva zile mai târziu, tânărul a murit la spital, în urma coliziunii cu un Nissan Note portocaliu.
Apropiații săi au decis să lanseze o campanie de strângere de fonduri pentru a o ajuta pe partenera lui Bogdan și pe fiica sa de doar trei luni, scrie Doncaster Free Press.
„Situația era dificilă pentru partenera sa care a născut în urmă cu trei luni. Acum, amândouă au rămas singure pe lume și au nevoie de ajutorul nostru. Sper ca prin această strângere de fonduri, să le oferim un sprijin”, a declarat Florentina Roxana Duicin, cea care a și lansat campania.
Britanicii mărinimoși au strâns, până acum, peste 18.000 de lire sterline.
Un purtător de cuvânt din cadrul companiei Amazon a declarat: „Este un incident teribil. Transmitem condoleanțe familiei lui Bogdan, în această perioadă dificilă. Vom colabora cu poliția și cu firma de curierat, pe tot parcursul anchetei”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰