Foto Un tată şi-a împuşcat mortal fiul în timp ce se aflau la vânătoare, după ce l-ar fi confundat cu un cerb, în SUA
Clipe dramatice în sânul unei familii. Un tată şi-a împuşcat mortal fiul, după ce l-ar fi confundat cu un cerb. Cei doi se aflau la vânătoare în statul Ohio, din SUA.

- Un băiat în vârstă de 28 de ani a murit, după ce tatăl său l-a împuşcat la vânătoare
- Omul şi-ar fi confundat fiul cu un cerb
Un tată în vârstă de 63 de ani şi-a împușcat mortal fiul în timpul unei excursii la vânătoare. Se pare că bărbatul l-ar fi confundat cu un cerb. Incidentul a avut loc în statul Ohio, din SUA.
Cei doi ar fi mers să vâneze într-o zonă împădurită, în afara orașului Delaware, când a avut loc tragicul eveniment. Potrivit spuselor tatălui, fiul în vârstă de 28 de ani nu ar fi fost echipat corespunzător, mai exact nu avea vestă reflectorizantă de culoare portocalie.
Vânători cu experienţă
Tatăl şi fiul merseseră la vânătoare alături de un grup de prieteni, toți considerați vânători cu experiență. O parte dintre aceştia vânau în zona respectivă de mai bine de 20 de ani.
- Trafic de arme în satele din Suceava. Poliţiştii au ridicat 20 de arme introduse ilegal în ţară şi care ar fi...
- Scandal uriaș după ce mai mulţi câini fără adăpost au fost găsiţi îngropaţi într-o comună din Botoşani....
- Dezvăluiri despre Emmanuel Macron, într-o nouă carte biografică. Parfumul pe care preşedintele îl foloseşte...
- Trump amână cu alte 75 de zile legea care obligă TikTok să fie vândut sau interzis în SUA
- Cel mai complex ceas de mână din lume, prezentat la Geneva. Are 41 de funcții și peste 1.500 de piese
Serviciile de urgenţă au fost chemate la faţa locului, însă pentru băiat a fost mult prea târziu. Medicii au fost nevoiţi să constate decesul.
În condiţiile în care poliţia a concluzionat că decesul a avut o cauză accidentală, se pare că tatăl băiatului nu o să fie pus sub acuzare, potrivit dailymail.co.uk.
Potrivit indicaţiilor transmise de autorităţile locale, vânătorii sunt obligați în mod legal să poarte culoarea portocalie în timpul sezonului de vânătoare, cu atât mai mult dacă vânează cu 30 de minute înainte de răsăritul soarelui sau 30 de minute după apus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰