Un voluntar ceh a fost găsit mort într-o groapă comună lângă Kiev. Bărbatul plecase în Ucraina pentru a ajuta la transportul oamenilor în zone sigure
Cadavrul unui ceh a fost găsit în Ucraina, anunţă marţi Ministerul ceh de Externe, iar presa scrie că este vorba despre un voluntar ucis prin împuşcare, reatează AFP, citat de news.ro
Cehul, un şofer de camion în vârstă de 49 de ani, s-a dus în Ucraina devastată de război, după invazia rusă, să ajute la transportarea în locuri sigure a persoanelor deplasate, a declarat soţia acestuia site-ului ceh de ştiri voxpot.cz.
”Ministerul Afacerilor Externe este la curent cu cazul cetăţeanului ceh decedat”, declară AFP o purtătoare de cuvţnt a ministerului, Lenka Do.Ea a subliniat că nu va oferi alte informaţii.
Voluntar, găsit mort
Potrivit agenţiei cehe de presă CTK, cadavrul a fost găsit într-o groapă comună, la marginea unui drum, în apropierea oraşului Makariv, lângă Kiev.
În total, trei cadavre au fost găsite în acest loc. Două persoane au fost împuşcate în cap, iar a treia în burtă, porivit CTK. Potrivit site-ului voxpot.cz, jurnalişti ai săi au găsit maşina grav avariată a voluntarului. Pe voluntar îl chema Tomas, scrie site-ul.
Soţia acestuia, Simona a constatat că telefonul soţului său a ”tăcut” de la 2 martie, potrivit aceleiaşi surse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰