Video Vacanțele în străinătate, mai aproape de realitate
5 trilioane de dolari. Este suma astronomică la care se ridică pierderile din turism de la începutul pandemiei. Angajaţii din domeniu îşi pun ultima speranţă în paşapoartele de vaccinare. Thailanda, de exemplu, primeşte fără restricţii turiştii imunizaţi de la 1 iulie.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
După trei luni fără niciun caz de COVID, paradisul din Phucket este gata să primească fără restricţii turiştii imunizaţi. Asta, de la 1 iulie când autorităţile estimează că insula va atinge imunitatea colectivă. Până atunci, cei care ajung în Thailanda trebuie să stea în carantină 10 zile. Românii pot face deja rezervări pentru vacanţele din toamnă.
Marius Berca: Pachetele pleacă de undeva de la 799 de euro de persoană şi ajung undeva la 1.500 de euro de persoană. Diferenţa o face clasificarea hotelului şi tipul de masă pentru care optează.
Şi Malta a anunţat că primeşte turişti de la 1 iunie, deocamdată doar dacă vin din Marea Britanie. Mai bine de jumătate din populaţia din Regat a fost vaccinată cu cel puţin o doză din serul antiCOVID.
Roxana Ilinca: Israel are o poziţie destul de fermă în ceea ce priveşte accesul persoanelor vaccinate. Sunt convinsă că vor urma şi alte state de interes pentru turism. Seychelles, vezi cazul Maldive care iau în calcul o astfel de politică.
Între timp, antreprenorii europeni care depind de turism trag linia cu profit 0, în săptămâna sărbătorilor pascale la catolici. Perioadă care în anii trecuţi însemna încasări uriaşe.
Amanda Clark, angajat Turnul Londrei: Este extraordinar să vezi cum ceva atât de important şi popular este liniştit şi pustiu. Până la 70% din veniturile noastre veneau de la turiştii străini.
Carlos Martinez, artizan din Spania: Cea mai mare scădere am avut-o în magazinele fizice pentru că oamenii nu au mai putut circula şi nu au mai putut veni aici. Vânzările au scăzut lejer cu 80%, chiar 90%
Până când Comisia Europeană va scoate paşapoartele de vaccinare, turiştii caută portiţe de scăpare către destinaţii însorite. Zeci de mii de turişti germani îşi petrec vacanţa de Paşti în Mallorca citit Maiorca, deşi Germania este în carantină. Asta pentru că legea le permite să călătorească doar cu test PCR către destinaţia turistică.
Turist german: Am fost testaţi la spital, nu la aeroport. După câteva telefoane, rezultatul a venit abia dimineaţa, cu scurt timp înainte de zborul înapoi spre casă. Nici nu puteai să te testezi la aeroport. Toată capacitatea este deja ocupată.
Între timp, Japonia a găsit o soluţie originală pentru a alunga dorul de vacanţă. O companie niponă oferă posibilitatea pasionaţilor de zbor să se bucure de o cină într-un Boeing aflat pe o pistă a celui mai mare mare aeroport din ţară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰