Antena Meniu Search
x

Curs valutar

VIDEO. Primul bărbat paralizat care joacă şah, mișcând cursorul cu ajutorul minţii. Noland Arbaugh are implantat în creier un cip Neuralink

Noland Arbaugh, în vârstă 29 de ani, este primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink. După recuperarea postoperatorie, bărbatul, care a rămas paralizat în urma unui accident la scufundări, este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gândurilor sale. Iar acum, compania a transmis, live, cum joacă șah online, scrie Reuters.

de Redactia Observator

la 21.03.2024 , 11:45

VIDEO. Primul bărbat paralizat care joacă şah, mișcând cursorul cu ajutorul minţii. Noland Arbaugh are implantat în creier un cip Neuralink VIDEO. Primul bărbat paralizat care joacă şah, mișcând cursorul cu ajutorul minţii. Noland Arbaugh are implantat în creier un cip Neuralink

După ce, în luna ianuarie, i-a fost implantat un cip în creier, acum Noland Arbaugh poate să controleze un mouse de calculator cu ajutorul minții. Compania lui Elon Musk a transmis live cum primul său pacient poate juca șah online.

"Intervenția a fost foarte ușoară," a declarat Arbaugh, în timpul transmisiunii live, referindu-se la procedura chirurgicală prin care i-a fost implantat cipul. "Practic am fost externat din spital a doua zi. Nu am nicio deficiență cognitivă. Renunțasem să mai joc acest joc", a mai adăugat pacientul. "Voi toți (n.r. echipa Neuralink) mi-ați redat capacitatea de a face asta din nou". 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

"Nu e o mare realizare, dar este un punct de plecare bun"

Pe acelaşi subiect

Pe de altă parte, el a menționat că experiența sa nu este perfectă, că a întâmpinat unele probleme pe care nu le-a detaliat, dar că viața i s-a schimbat"Nu vreau ca oamenii să creadă că asta e tot, mai sunt multe de făcut, dar deja mi s-a schimbat viața", a adăugat el.

Într-o discuţie purtată cu un inginer din cadrul start-up-ului, pacientul a povestit cum această nouă tehnologie i-a înlesnit accesul la numeroase distracţii. El a descris de asemenea felul în care reuşeşte să deplaseze cursorul pe ecran prin intermediul implantului cerebral, care îi pune în practică intenţiile. Inginerul Neuralink a promis, la rândul lui, să-i ţină la curent pe internauţi cu progresele înregistrate de pacient.

Fostul director al programului de inginerie neuronală la National Institutes for Health, Kip Ludwig, a afirmat că faptul că bărbatul a reușit să joace șah online nu este o “mare realizare, dar este un punct de plecare bun. El este încă în primele zile după implant și mai sunt o mulțime de lucruri de învățat, atât pentru el, cât și pentru Neuralink, pentru a maximiza cantitatea de informații pentru control”

Elon Musk are ambiţii mari pentru Neuralink

Compania americană a implantat cu succes un cip în creierul primului său pacient uman în luna ianuarie, după ce a primit aprobarea de recrutare pentru studii pe oameni în septembrie 2023.

Studiul foloseşte un robot pentru a plasa chirurgical un implant de interfaţă creier-computer într-o regiune a creierului care controlează intenţia de mişcare, a precizat Neuralink, adăugând că obiectivul iniţial este de a permite oamenilor să controleze un cursor sau o tastatură de calculator cu ajutorul gândurilor lor.

Elon Musk are ambiţii mari pentru Neuralink, afirmând că această companie ar facilita inserţiile chirurgicale rapide ale dispozitivelor sale cu cipuri pentru tratarea unor afecţiuni precum obezitatea, autismul, depresia şi schizofrenia.

Neuralink, evaluată anul trecut la aproximativ 5 miliarde de dolari, s-a confruntat în repetate rânduri cu solicitări de evaluare şi control în ceea ce priveşte protocoalele sale de siguranţă. Reuters a raportat luna trecută că firma americană a fost amendată pentru încălcarea normelor Departamentului de Transport al Statelor Unite privind circulaţia materialelor periculoase.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Ştiri externe » VIDEO. Primul bărbat paralizat care joacă şah, mișcând cursorul cu ajutorul minţii. Noland Arbaugh are implantat în creier un cip Neuralink