Vladimir Putin nu se teme că va fi arestat în Mongolia, stat obligat să-l reţină: "Nu este nicio îngrijorare"
Kremlinul nu este îngrijorat că Vladimir Putin va fi arestat în Mongolia, toate detaliile vizitei au fost pregătite cu atenție, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Liderul rus urmează să ajungă în Mongolia pe 3 septembrie. Este prima sa vizită într-o țară care a semnat Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI). În martie 2023, instanța a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin.
Kremlinul a transmis vineri că nu are "nicio îngrijorare" cu privire la posibila reţinere a lui Vladimir Putin, care face obiectul unui mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale, în timpul viitoarei sale vizite în Mongolia, un stat membru al CPI care ar trebui să aibă obligaţia de a-l aresta odată ajuns pe teritoriul său, relatează AFP.
Kremlinul nu este îngrijorat de o eventuală arestare a lui Putin
"Nu este nicio îngrijorare. Avem un dialog excelent cu prietenii noştri mongoli", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. "Desigur, toate aspectele vizitei au fost pregătite cu atenţie", a adăugat el, fără a oferi alte detalii.
Vladimir Putin este aşteptat în Mongolia pe 3 septembrie, prima sa călătorie pe teritoriul unui stat semnatar al Statutului de la Roma de când CPI a emis un mandat de arestare împotriva sa în martie 2023. Mongolia a semnat Statutul de la Roma în 2000 şi l-a ratificat în 2002.
- Putin se duce marţi în Mongolia. Prima sa deplasare într-o ţară membră a CPI, obligată să-l aresteze
- Putin: Ucraina a încercat să lovească centrala nucleară de la Kursk în timpul nopţii
- Putin a sărutat Coranul în Cecenia. Kadîrov i-a promis o rezervă de zeci de mii de luptători antrenaţi
- Vladimir Putin, în genunchi la Beslan. A vizitat pentru prima dată locul tragediei soldate cu peste 330 de morţi
Or, fiecare stat membru este obligat să aresteze pe orice persoană de pe teritoriul său care face obiectul unui mandat de reţinere al CPI, cum este cazul lui Vladimir Putin, acuzat de Haga de "deportare ilegală" de copii ucraineni. Kremlinul, care nu recunoaşte CPI, a respins întotdeauna cu fermitate aceste acuzaţii împotriva preşedintelui rus.
Cu toate acestea, Putin a fost atent timp de aproape un an şi jumătate să evite anumite călătorii în străinătate, de exemplu sărind peste summitul BRICS din Africa de Sud din august 2023 şi summitul G20 din India din septembrie acelaşi an. Pe de altă parte, a vizitat China în luna mai, Coreea de Nord în iunie şi Azerbaidjanul la mijlocul lunii august, însă niciuna dintre aceste ţări nu este membră a CPI.
În Mongolia, Vladimir Putin urmează să aibă o întrevedere cu omologul său Ukhnaa Khurelsukh şi să ia parte la celebrarea a 85 de ani de la victoria armatelor sovietică şi mongolă împotriva Japoniei în bătălia de la Khalkhin Gol din 1939. Ultima vizită a preşedintelui rus în Mongolia a fost în septembrie 2019.
Mongolia este situată în Asia de Est, fără ieşire la mare, între Rusia şi China, care râvnesc la bogatele sale resurse naturale şi doresc să-şi sporească influenţa acolo, la fel ca şi Statele Unite. La începutul lunii august, secretarul de stat american Antony Blinken a vizitat capitala mongolă Ulaanbaatar pentru a se afişa cu un "partener central" al Washingtonului. Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat şi el în Mongolia în mai 2023, cu care Parisul doreşte să consolideze legăturile energetice bilaterale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰