Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Xi Jinping condamnă Occidentul pentru că "îngrădeşte, încercuieşte şi reprimă China"

Preşedintele Xi Jinping a condamnat, la sesiunea anuală a parlamentului de la Beijing, "încercuirea" şi "represiunea" la care este supusă China de către ţările occidentale, mai ales de către Statele Unite. Statele Unite ar trebui să-și schimbe atitudinea față de China, altfel va urma un "conflictul" a avertizat marți şi ministrul de externe al Chinei, apărând în același timp poziția Beijingului faţă de războiul din Ucraina și legăturile strânse cu Rusia.

de Redactia Observator

la 07.03.2023 , 10:39

Xi Jinping condamnă Occidentul pentru că "îngrădeşte, încercuieşte şi reprimă China" Joe Biden şi Xi Jinping - Profimedia

Subiectele de fricţiune s-au înmulţit în ultimii ani, de la tratamentul musulmanilor uiguri la dezechilibrul balanţei comerciale, trecând prin problema Taiwanului, dominaţia în tehnologiile de vârf sau acuzaţiile de spionaj, şi s-au tradus prin sancţiuni occidentale şi mai ales americane împotriva Chinei, la care aceasta a răspuns, relatează France Presse, citat de Agerpres.

"Mediul extern de dezvoltare al Chinei a cunoscut schimbări rapide. Factorii incerţi şi imprevizibili au crescut considerabil", a declarat luni Xi Jinping.

"Ţări occidentale, conduse de Statele Unite, au pus în aplicare o politică de îngrădire, de încercuire şi de represiune împotriva Chinei, ceea ce a condus la provocări fără precedent pentru dezvoltarea ţării", a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

China avertizează SUA că riscă un "conflict"

Pe acelaşi subiect

Xi Jinping, care se pregăteşte să obţină peste câteva zile un al treilea mandat prezidenţial fără precedent, a făcut aceste afirmaţii în faţa unui comitet consultativ în timpul sesiunii anuale a parlamentului.

El a mai declarat că ultimii cinci ani au fost marcaţi de o serie de dificultăţi, precum focarele repetate de COVID-19 şi presiunea crescândă asupra economiei, care ameninţă să frâneze dezvoltarea Chinei.

Relaţiile sino-americane au cunoscut o perioadă deosebit de tensionată luna trecută, după ce un balon chinez, acuzat că spiona instalaţii militare în SUA, a fost doborât de aviaţia americană.

Incidentul l-a făcut pe secretarul de stat Antony Blinken să îşi amâne o vizită în China, care ar fi permis dezamorsarea unor subiecte sensibile precum poziţia chineză cu privire la războiul din Ucraina, concurenţa în materie de tehnologii sau problema Taiwanului.

China şi SUA sunt angajate într-o luptă feroce pentru producerea de semiconductori, americanii pierzând poziţia dominantă în favoarea gigantului asiatic. Invocând o presupusă ameninţare la adresa securităţii sale naţionale, Washingtonul a înăsprit în ultimele luni sancţiunile împotriva producătorilor chinezi de semiconductori, pentru a-i împiedica să se doteze cu tehnologii americane.

Vizitele unor parlamentari occidentali, mai ales americani, în Taiwan, au contribuit de asemenea la tensionarea relaţiilor bilaterale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Xi Jinping condamnă Occidentul pentru că "îngrădeşte, încercuieşte şi reprimă China"