Yemen: Nouă soldați uciși într-un atentat cu mașină capcană în sudul țării
Nouă soldați fideli președintelui yemenit în exil Abd Rabbo Mansour Hadi au fost uciși vineri într-un atentat cu mașină capcană în sud-estul Yemenului, a indicat o sursă militară, care a acuzat rețeaua extremistă sunnită Al-Qaida

Un kamikaze aflat la volanul unei mașini capcană a intrat într-un post de control al armatei situat în apropiere de Qoton, oraș din provincia Hadramout, omorând nouă soldați.
Soldații vizați de atentat aparțin Diviziei 1-a, al cărei comandament a anunțat că se subordonează președintelui Hadi, exilat în Arabia Saudită la presiunea rebelilor șiiți houthi, care au preluat controlul unor vaste regiuni din Yemen, inclusiv capitala Sanaa.
Sursa a atribuit atacul organizației Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA), puternic implicată în sudul și sud-estul Yemenului și ai cărei partizani controlează din aprilie Moukalla, centrul administrativ al provinciei Hadramout.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰