Zeci de creatori de zmeie şi-au ridicat creaţiile pe cerul insulei Taiwan
O mulţime de creaturi viu colorate s-au înălţat, duse de vânt, pe cerul insulei Taiwan. Este vorba de zmeie înălţate de participanţii la un festival internaţional, organizat într-un oraş de pe coasta de est a insulei.

Zeci de creatori de zmeie şi-au ridicat pe cer creaţiile cu forme şi culori variate cu ocazia Festivalului Internaţional al Zmeielor din oraşul HSINCHU. Autorităţile locale au investit fonduri substanţiale pentru acest eveniment menit să facă oraşul cunoscut în toată lumea.
Pe lângă pasionaţii zmeielor din Taiwan, la eveniment au luat parte oaspeţi din ţări ca Statele Unite, Australia, Germania, Japonia, Singapore şi Malaezia. Cu toţii au făcut o adevărată risipă de fantezie pentru ca evoluţiile zmeielor să-i uimească pe vizitatorii mari şi mici. Iar reuşita a fost deplină.
Ideea festivalului a apărut deoarece vânturile dominante din oraş sunt deosebit de favorabile pentru înălţarea zmeielor. În zilele precedente, primăria a organizat şi o expoziţie de zmeie, create de un artist renumit, pentru a atrage oamenii spre această formă de distracţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰