Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce solicitări au angajații STB, pentru a nu intra în grevă generală. Transportul public din București ar putea fi paralizat

Mijloacele de transport în comun din Bucureşti ar putea trage pe dreapta. Angajaţii STB ameninţă cu greva, nemulţumiţi de salarii, de condiţiile de muncă şi de actuala conducere. 

de Andreea Milea

la 20.01.2022 , 15:12

După 5 ore de protest, negocierile purtate astăzi cu directorul Societăţii de Transport Bucureşti nu au dat roade. Tocmai de aceea, angajaţii STB ameninţă cu o grevă generală. Practic, de mâine, şoferii instituţiei ar putea să nu mai iasă pe traseu cu autobuzele şi tramvaiele, ceea ce va duce la blocaje în traficul din Capitală. 

Angajaţii STB au mai multe nemulţumiri

Aceştia cer renegocierea CCM şi salarii mai mari cu 35%. Adică o creştere de 200 de lei pentru fiecare şofer STB cu un salariu mediu de 4.000 de lei pe lună. În paralel vor condiţii mai bune de muncă. Angajaţii se plâng că autobuzele au aceleaşi anvelope de ani de zile şi că sunt frecvent probleme cu mijloacele de transport pe care le conduc. 

Vezi și

În plus, se tem că îşi vor pierde locurile de muncă în condiţiile în care conducerea instituţiei a anunţat că anumite posturi vor fi desfiinţate. Tocmai de aceea cer şi demiterea directorului STB pentru modul în care a negociat în ultimul an.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Fii Observator » Ce solicitări au angajații STB, pentru a nu intra în grevă generală. Transportul public din București ar putea fi paralizat