Video Primăria Capitalei susţine că nu mai are bani pentru stimulentul de 2.500 de lei acordat noilor părinţi
2020 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din istoria României. Şi soluţii şi sprijin pentru a spori natalitatea nu există. Nici ajutorul financiar de 2.500 de lei, acordat pentru fiecare nou-născut părinţilor din Capitală, nu mai este oferit de trei luni.
Direcţia de Asistenţă Socială susţine că de aproape 3 luni nu mai primeşte bani de la Primăria Capitalei pentru aceste stimulente.
Primăria se justifică simplu şi spune că nu are bani pentru acest sprijin financiar de 2.500 de lei, pe care proaspeţii părinţi îl primeau dacă au domiciliul în Bucureşti şi aduc pe lume copilul într-o maternitate din Capitală.
Programul a început în 2018, iar ultima plată a fost făcută la finalul lunii Martie a acestui an. Suma restantă pe care primăria trebuie să o plătească părinţilor se ridică la peste 22 de milioane de lei.
Aceste întârzieri de plăţi vin la pachet şi cu decizia Guvernului de a nu va majora alocaţiile copiilor până la 1 ianuarie 2022.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰