Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto "Se țipă, nu avem aer". Sute de călători, majoritatea copii, blocaţi în câmp după ce un tren s-a defectat în Dâmboviţa. Au fost chemate ambulanţe

Un tren în care erau circa 300 de călători a rămas blocat, miercuri seara, în localitatea Dârza din cauza unei defecţiuni, iar două persoane au avut nevoie de asistenţă medicală.

de Redactia Observator

la 19.06.2024 , 22:02

Trenul a avut o întârieze de două ore - Fii Observator

"Am fost solicitaţi în localitatea Dârza, unde un tren de pasageri a rămas blocat în urma unei defecţiuni apărute la locomotivă, având la bord aproximativ 300 de călători. Până în prezent au fost asistate medical două persoane la faţa locului, fără transport la spital", precizează ISU Dâmboviţa.

La faţa locului au ajuns patru ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa şi două ambulanţe din Bucureşti. De asemenea, au fost prezente la faţa locului o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

Trenul a avut o întârziere de două ore

Articolul continuă după reclamă

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, mecanicul trenului IRN 472, care circulă în relaţia Bucureşti Nord-Curtici, a declarat locomotiva defectă în jurul orei 19.35, în apropiere de Periş, iar pentru reînscrierea în circulaţie, operatorul naţional a trimis locomotivă de ajutor din Ploieşti Sud.

Pe acelaşi subiect

Trenul IRN 472 a fost reînscris în circulaţie, acesta urmând să ajungă în staţia de frontieră cu 149 de minute întârziere.

"Suntem blocați în tren cu 6 vagoane dinspre Bucureşti-Budapesta, undeva lângă Buftea, nimeni nu ne spune nimic, sunt foarte mulți copii și suntem blocați de peste o oră. Darja și Periş mai exact, locația. Sunt 200 de copii în trenuri și nu ne răspunde nimeni, stăm pur și simplu pe loc. IRN 472. Controlorul ne spune că se rezolvă și “așteptăm curentul“. Deja se țipă, nu avem aer. Nu este curent pe linie și e toată lumea agitată. Și trec trenuri continuu pe lângă noi. Au sunat la ambulanțe. Este excursie. Sunt doamnele cu ei. Deja le curge sânge din nas, leșină. Am înțeles că mai avem în spate un tren blocat. Vine o locomotiva de la Ploiești", ne-a transmis un pasager pe Fii Observator.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Fii Observator » "Se țipă, nu avem aer". Sute de călători, majoritatea copii, blocaţi în câmp după ce un tren s-a defectat în Dâmboviţa. Au fost chemate ambulanţe