Horoscop Gemeni aprilie 2025. Claritate în carieră și revelații în iubire: aprilie te propulsează
Horoscop Gemeni aprilie 2025. Până pe 7 aprilie, cu Mercur încă retrograd, poți resimți o confuzie mentală sau o lipsă de direcție în legătură cu scopurile tale publice. Dar odată cu revenirea sa la mers direct, lucrurile se clarifică, mai ales în zona carierei.

După 16 aprilie, când Mercur intră în Berbec, capeți energie, spontaneitate și curaj în comunicare. Este momentul potrivit pentru a relansa un proiect în grup sau a te face remarcat în cadrul unei echipe. Luna Plină din 13 aprilie activează zona creativității și a iubirii. Poți finaliza un proiect artistic sau poți deveni conștient de nevoia de a-ți exprima mai autentic emoțiile. Intrarea lui Marte în Leu pe 18 aprilie aduce dinamism în comunicare astfel apar multe deplasări, discuții și ocazii de a învăța sau a împărtăși idei. Finalul lunii, cu Luna Nouă în Taur, îți cere să faci liniște în gânduri și să reflectezi mai profund la ceea ce vrei.
BANI: Din punct de vedere profesional, luna începe cu posibile întârzieri sau neclarități privind un proiect sau o funcție, dar după 7 aprilie ai cale liberă să recuperezi timpul pierdut. Până pe 13 aprilie, Venus retrogradă îți cere să revizuiești modul în care îți valorifici imaginea profesională. După această dată, lucrurile se așază și ai ocazia să primești recunoaștere sau să atragi o oportunitate mai bună. În a doua jumătate a lunii, intrarea Soarelui și apoi Luna Nouă în Taur aduc o nevoie de eficiență și retragere. Poți începe să lucrezi la un plan nou de carieră din umbră, fără să anunți pe toată lumea.
DRAGOSTE: Pentru Gemeni, luna aprilie aduce clarificări importante în relațiile de prietenie care se pot transforma în ceva mai mult. Venus retrogradă te-a făcut poate să te îndoiești de intențiile unor persoane apropiate sau de propriile sentimente. După 13 aprilie, dacă ai trecut printr-o confuzie sentimentală, ea începe să se risipească. În jurul datei de 13 aprilie, Luna Plină aduce conștientizări legate de o iubire nespusă sau o nevoie de exprimare a pasiunii. Cei singuri pot cunoaște pe cineva într-un cerc social sau printr-un proiect comun. Cei aflați într-o relație vor simți nevoia de mai multă comunicare deschisă și sprijin reciproc.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰