Horoscop iulie 2025. Balanțele jonglează cu echilibrul: între viața de grup și cea intimă
Horoscop Balanţă iulie 2025. Tranzitul lui Venus în Gemeni la începutul lunii te ajută să te exprimi mai liber și să explorezi direcții culturale, juridice sau spirituale.
Uranus dinamizează zona resurselor comune și poate aduce schimbări bruște în parteneriate sau în modul în care împărtășești lucruri cu ceilalți. Luna Plină în Capricorn te pune în fața unei tensiuni între viața profesională și nevoile emoționale de acasă, iar Saturn retrograd te obligă să-ți asumi mai clar responsabilitățile cotidiene. Luna Nouă în Leu deschide uși în zona grupurilor, colectivelor și a planurilor de viitor.
Bani: Uranus îți cere să iei decizii mai îndrăznețe, dar este esențial să nu riști fără calcule. Este o perioadă bună pentru renegocierea unor împrumuturi sau colaborări. Partea bună este că poți găsi soluții alternative dacă ești flexibil. În jurul datei de 13 iulie, Saturn retrograd poate aduce un blocaj în ceea ce privește veniturile din muncă, însă acest lucru te poate ajuta să reevaluezi modul în care valorifici timpul și competențele tale.
Dragoste: În relații, luna iulie aduce o dorință de claritate și autenticitate. Venus te ajută să fii mai deschis față de diferențele de opinie în cuplu, iar Uranus poate genera schimbări neașteptate în dinamica intimității. Dacă ai evitat o conversație dificilă, această lună nu îți mai permite amânări. Pentru cei singuri, există șanse mari să întâlnească pe cineva dintr-un mediu diferit sau prin intermediul unei călătorii sau cursuri. Finalul lunii poate aduce o atracție intensă în cadrul unui cerc social sau chiar o pasiune născută într-un proiect de echipă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰