Horoscop Peşti luna octombrie 2025
Horoscop Peşti luna octombrie 2025. Pentru tine, octombrie aduce revelații puternice. Luna Plină din 7 îți arată clar unde greșești în privința sănătății sau a muncii, poți fi nevoit să renunți la un obicei nociv sau să îți reorganizezi programul.
Mercur intră în Scorpion pe 6 și îți deschide interesul pentru studii, spiritualitate sau călătorii și primești vești despre o oportunitate la distanță. Pe 23, Soarele în Scorpion amplifică aceste teme și te determină să îți lărgești orizonturile. Mercur în Săgetător, pe 29, aduce discuții tensionate la serviciu, cineva poate pune presiune pe tine pentru a respecta termene scurte.
Bani: Venus în Balanță, din 13, îți oferă șansa să primești bani printr-o asociere, prin partener sau printr-un credit. Luna Nouă în Balanță, pe 21, îți poate aduce o nouă colaborare financiară. Totuși, Neptun retrograd în semnul tău te face mai vulnerabil la iluzii, deci nu te baza doar pe promisiuni, cere totul în scris.
Dragoste: Pe plan sentimental, Luna Plină scoate la suprafață tensiuni, poți afla că partenerul este obosit și cere mai multă implicare din partea ta. Dacă ești singur, Mercur în Scorpion poate aduce un flirt cu o persoană din străinătate sau cunoscută într-un context educațional. Venus în Balanță amplifică intimitatea: relațiile devin mai profunde, dar și mai solicitante emoțional. Spre finalul lunii, Mercur în Săgetător aduce discuții serioase despre viitor, cu decizii care îți pot influența următorii pași.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰