Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Costineștiul de ieri și azi, în imagini. Cum s-a schimbat în ultimele decenii una dintre cele mai populare stațiuni de la Marea Neagră

Distracţia la români s-a schimbat. Pe litoral găseşti astăzi un amalgam de hoteluri în paragină, scandaluri şi turişti care îşi fac vacanţa printre ruinele unor vremuri demult apuse. Acum aproape 50 de ani, sportul era principala distracţie, iar oamenii îşi petreceau timpul împreună, în competiţii amuzante. Urmăriţi un reportaj din Costineştiul de ieri şi de azi.

de Andreea Filip

la 18.08.2023 , 21:44

"Soarele este la locul lui, este arzător, marea liniştită şi îmbietoare, totul te îndeamnă să te relaxezi." 

Andreea Filip, reporter Observator: "Acelaşi loc, câteva decenii mai târziu. Plaja e la fel de plină, dar multe s-au schimbat de atunci. Spectacolul României de astăzi e diferit de tot ce au trăit părinţii şi bunicii noştri. Iată cum se distrau cândva în staţiunea tineretului."

"Săritura de la trambulină: pot participa posesorii de motorete de la Mobra, la Suzuki. Dacă n-aveţi motoretă, puteţi câştiga briză ambalată în pungi de plastic. Dacă reuşiţi. Pentru săritura cu tălpicul, e nevoie de spirit de echipă. Recompensa: un tort de ciocolată adevărată, mare cât volanul şalupei lui Neptun, oferit de un arbitru îmbrăcat în haine de gală.

Vezi și

Cavalerii de Costineşti au început lupta. Spadele se încrucişează, caii asudă, lăncile scapără, turnirul e gata. Nu, nu, acesta nu este un naufragiu. Asistăm doar la un obişnuit concurs de dans pe o platformă plutitoare. Se urcă cine vrea, dansează cine poate. 

Pe acelaşi subiect

Bolidul e gata pentru marele circuit. Îl vor ţine pneurile? Start! Consum de carburanţi: zero. Să fie aceasta maşina viitorului?"

Andreea Filip, reporter Observator: "Timpul a demonstrat că nu, dar e de apreciat umorul. Puţini şi-ar fi imaginat atunci cum va arăta staţiunea lor preferată în anul 2023. Construcţiile noi au înghiţit faleza, din care a mai rămas doar o fâşie." 

Andreea Filip, reporter Observator: "Obeliscul pe care îl vedeţi în aceste imagini vechi abia fusese inaugurat, la începutul anilor 70. Obeliscul de astăzi nu e acelaşi. A fost schimbat după ce inundaţiile l-au distrus pe cel original, la mijlocul anilor 2000. E cu şase metri mai înalt şi mult mai solid." 

Andreea Filip, reporter Observator: "Generaţiile s-au schimbat, la fel şi obiceiurile turiştilor de pe litoral. Oricum ar fi, marea a rămas neschimbată."

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Inedit » Costineștiul de ieri și azi, în imagini. Cum s-a schimbat în ultimele decenii una dintre cele mai populare stațiuni de la Marea Neagră