Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cuvântul anului 2024: ce înseamnă "brat, termen consacrat de Charli XCX. Pe listă sunt şi "yapping" sau "delulu"

''Brat'', un termen consacrat de cântăreaţa britanică Charli XCX, a fost desemnat cuvântul anului 2024 de dicţionarul Collins, informează DPA şi PA Media.

de Redactia Observator

la 02.11.2024 , 19:52

Cântăreaţa, al cărei nume real este Charlotte Aitchison, a făcut valuri pe TikTok la începutul acestui an atunci când cel de-al şaselea album de studio al ei, intitulat ''Brat'', a inspirat o tendinţă care a devenit un stil de viaţă, nu doar un simplu trend estetic.

Ce este "stilul brat"

Stilul ''brat'' a fost definit ca fiind ''caracterizat de o atitudine încrezătoare, independentă şi hedonistă'' şi a devenit rapid mişcarea estetică a verii, au precizat autorii dicţionarului Collins.

Vezi și

''Brat'' înseamnă întruchiparea iubirii de sine, o imagine pozitivă asupra propriului trup şi alegeri vestimentare senzuale, distanţându-se de trendul precedent, cel de ''clean girl'' ("fată curată"), care promova yoga, culcatul devreme şi părul pieptănat pe spate.

Pe acelaşi subiect

Lexicografii de la Collins au plasat ''brat'' în fruntea listei de cuvinte ale anului 2024, după ce au analizat surse media, inclusiv reţelele de socializare, întrucât termenul a fost ''îmbrăţişat pe o scară atât de largă''.

Potrivit dicţionarului Collins, acest termen a devenit ''unul dintre cele mai discutate cuvinte din 2024''.

Un alt cuvânt din listă, care scoate în evidenţă rolul femeilor din industria muzicală în modelarea culturii populare, este ''era'' - inspirat de turneul cu încasări de peste 1 miliard de dolari al lui Taylor Swift şi care i-a transportat pe fani în universul pieselor mai vechi ale cântăreţei americane.

''Yapping'' sau "delulu", pe listă

Potrivit dicţionarului Collins, termenul descrie ''o perioadă din viaţa sau cariera unei persoane care prezintă un caracter distinctiv'', relatează Agerpres.

Pe listă se mai află cuvintele ''yapping'', care se referă la a vorbi îndelungat despre un subiect neimportant, precum şi ''delulu'', care înseamnă a avea idei sau aşteptări complet eronate sau nerealiste.

''Rawdogging'', care se referă la un trend de pe TikTok în cadrul căruia utilizatorii publică înregistrări video în care îşi petrec timpul cu ocazia unor zboruri de cursă lungă nefăcând altceva decât să se uite la scaunul din faţa lor, este de asemenea prezent pe listă.

''Întrucât multe dintre cuvintele notabile de anul acesta sunt popularizate de generaţiile Z şi Alpha, putem spune, cu încredere, că avem de-a face cu cea mai 'brat' listă de cuvinte ale anului din toate timpurile'', a declarat Alex Beecroft, directorul Collins.

Lexicografii dicţionarului Collins au monitorizat o bază de date formată din 20 de miliarde de cuvinte pentru a crea lista anuală a termenilor noi şi notabili care reflectă perpetua evoluţie a limbii, precum şi preocupările utilizatorilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » Cuvântul anului 2024: ce înseamnă "brat, termen consacrat de Charli XCX. Pe listă sunt şi "yapping" sau "delulu"