Observator » Inedit » Fenomen meteo impresionant, surprins pe cerul din Turcia. Imagini asemănătoare au mai fost văzute în Franța 

Video Fenomen meteo impresionant, surprins pe cerul din Turcia. Imagini asemănătoare au mai fost văzute în Franța 

Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.01.2023, 12:20 | Modificat la 23.01.2023, 12:45

Un nor lenticular, de formă rotundă, de culoarea roşie, asemănător unei ”farfurii zburătoare”, s-a format deasupra oraşului Bursa, în nord-vestul Turciei, atrăgând atenţia curioşilor fenomenului OZN. 

Forma de ”farfurie zburătoare” a norului îi amuză pe navigatorii pe Internet, care au dat zor să posteze imagini şi înregistrări video pe reţele de socializare. Norul, care a apărut la răsărit, joi, s-a menţinut aproape o oră.

Acest tip de nor - denumit ”altocumulus lenticularis” - le este cunoscut meteorologilor din cauza formei lor ciudate, cu o gaură în mijloc. 

La formarea lor contribuie trei factori - aerul umed, vântul şi prezenţa în apropiere a unui masiv muntos, potrivit Futura Sciences, citat de News.ro. 

Articolul continuă după reclamă

Nori lenticulari, văzuți și în Franța

Acest tip de nor, relativ rar, s-a format în mai multe rânduri în Franţa, inclusiv la 16 ianuarie, în apropiere de Berre-les-Alpes, în regiunea Alpes-Maritimes, la câţiva kilometri de Nisa. Altul a fost observat la Carcassonne, în ianuarie 2021, potrivit Institutului Kerauno.