Michelle Obama îşi ia ADIO de la Casa Albă într-un mod inedit. Gestul care a încântat toată America (FOTO)
Numărul din decembrie al revistei de modă Vogue o are pe copertă pe prima doamnă a Americii, Michelle Obama, una dintre cele mai influente figuri din ultimii ani, pictorial realizat în ajunul plecării de la Casa Albă cu fotografii de Annie Leibovitz.
Numărul din decembrie al revistei de modă Vogue o are pe copertă pe prima doamnă a Americii, Michelle Obama, una dintre cele mai influente figuri din ultimii ani, pictorial realizat în ajunul plecării de la Casa Albă cu fotografii de Annie Leibovitz.
Coperta o înfăţişează pe Michelle Obama pe una din peluzele grădinii Casei Albe, cu părul lăsat liber, într-o rochie albă eterică de mătase, marca Carolina Herrera, fără umeri, cu coatele sprijinite pe un pat de flori.
Michelle Obama prezintă publicului o versiune a sa separată şi diferită de rolul îndeplinit timp de aproape opt ani. Mesajul este unul de nostalgie, gratitudine, dar şi de eliberare.
În revistă, Obama se descrie dornică de a lăsa în urmă viaţa de la Casa Albă: "Ştiţi, există mici momente...," a declarat aceasta. "Priveam Peluza din Sud şi Washington Monument şi abia plouase, iar iarba era foarte verde şi totul părea evidenţiat. Este atât de frumos. Şi pentru o clipă m-am gândit că îmi va fi dor să mă trezesc aici, să am acces la aceste lucruri oricând."
Prima Doamnă a apărut pe coperta Vogue la puţin timp după ce Barack Obama fusese instalat în funcţie, în 2009, şi din nou în 2012.
Întrebată ce va face pe viitor, Michelle Obama se declară nehotărâtă: “Voi avea aceeaşi abordare pe care am avut-o şi când am devenit Prima Doamnă. Nu voi şti până când nu mă voi confrunta cu acea situaţie. Nu am mai fost niciodată fosta Primă Doamnă a Statelor Unite înainte, dar voi fi mereu implicată sub o formă sau alta în serviciul public şi în viaţa publică".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰