Antena Meniu Search
x

O vază estimată la 2.000 de euro s-a vândut cu peste 9 milioane de euro, la o licitaţie din Franţa. "Este o poveste nebună"

Proprietara unei vaze chinezeşti estimate iniţial la 2.000 de euro a fost surprinsă să vadă că obiectul respectiv a fost adjudecat la Casa Osenat la peste 9 milioane de euro, potrivit Le Figaro.

de Redactia Observator

la 03.10.2022, 15:31

Vaza chinezească s-a vândut cu peste 9 milioane de euro
Vaza chinezească s-a vândut cu peste 9 milioane de euro - Osenat

Vânzătoarea vazei chinezeşti locuieşte pe un teritoriu francez de peste mări. "Este o doamnă care a moştenit vaza de la mama ei, care a moştenit-o la rândul ei de la mama sa, o mare colecţionară pariziană în secolul trecut", a declarat pentru AFP directorul de obiecte de artă de la casa Osenat, Cedric Laborde. Obiectul făcea parte din bunurile lăsate de mama vânzătoarei la moartea acesteia, în apartamentul din Saint-Briac-sur-Mer, pe coasta Bretagnei. Vânzătoarea "era departe, nici nu a văzut vaza, a transportat-o la Paris. Este o poveste nebună", a spus licitatorul Jean-Pierre Osenat.

Vaza era estimată la doar 2.000 de euro. Reacţii de uimire la licitaţie

Această vază Tianqiuping, albastră şi albă, din porţelan şi emailuri policrome, cu desene de dragoni şi nori, are 54 cm înălţime şi 40 cm în diametru. Estimată de experţi la între 1.500 şi 2.000 de euro, a fost câştigată graţie unei licitaţii de 7,7 milioane de euro, adică un preţ - inclusiv costuri - de 9,121 milioane de euro. "Doamnă proprietară, dacă ne vedeţi pe internet, staţi pe loc", a glumit licitatorul Jean-Pierre Osenat, când a fost depăşit pragul de 7 milioane de euro.

"Din momentul în care am făcut public catalogul, a fost multă mişcare în jurul lui: chinezii au venit să vadă vasul, din ce în ce mai numeroşi”, a spus Cédric Laborde. Vânzarea a dat naştere unei bătălii de licitaţie între 20 şi 30 de ofertanţi, majoritatea la telefon, câţiva în sală. Se pune întrebarea de când datează. Dacă este din secolul XX, după cum au concluzionat experţii, obiectul este relativ banal, relatează news.ro. Dacă este din secolul al XVIII-lea, asta o face o piesă extrem de rară, justificând preţul de achiziţie.

Cumpărătorul este chinez. "Chinezii sunt pasionaţi de istoria lor şi sunt mândri să-şi revendice moştenirea. Cred că această vază nu este destinată să fie ascunsă vederii, ci să fie expusă într-un muzeu”, potrivit directorului departamentului de lucrări de artă a casei de licitaţii. Cât despre vânzătoare, aceasta a rămas uluită de veste. "Ar fi putut să-l vândă la anticariatul local. Este o poveste grozavă pentru această doamnă, şi pentru profesia mea, pentru însuşi principiul vânzărilor publice”, a mai spus Cédric Laborde.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Inedit » O vază estimată la 2.000 de euro s-a vândut cu peste 9 milioane de euro, la o licitaţie din Franţa. "Este o poveste nebună"