Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paul, sportivul din Cluj care aleargă zeci de kilometri la bustul gol chiar şi la -20 de grade Celsius

Pe mulţi dintre noi, gerul iernii ne face să evităm ieşirile şi sportul în aer liber. Iar dacă ne încumetăm să părăsim locuinţele, nu uităm niciodată de îmbrăcămintea în straturi. Există însă şi persoane pe care tocmai frigul le scoate din casă. Şi nu oricum ci la bustul gol. Un iubitor de mişcare din Cluj aleargă zeci de kilometri pe zi, fără tricou, chiar şi la minus 20 de grade Celsius. Sportivul susţine că în acest fel şi-a întărit sistemul imunitar şi nu a răcit niciodată.

de Alex Prunean

la 21.01.2021 , 13:35

  • Paul a început să alerge la bustul gol inspirat de Wim Hof, alias "Omul gheţii".

"Wow" sau "Uite la nebunul ăsta!", sunt două dintre reacţiile localnicilor din Cluj atunci când îl văd pe Paul alergând la bustul gol prin zăpadă. De doi ani, tânărul de 28 de ani iese aproape zilnic la alergat, indiferent de condiţiile meteorologice

Paul Năoian, alergător: De ce la bustul gol? Am început din 2019 să alerg la bustul gol. Am întâlnit o persoană pe internet, Wim Hof, care a urcat Everestul doar în pantaloni scurţi şi sandale până la o altitudine de 7000 de metri şi am spus: dacă tot am reuşit o iarnă în pantaloni scurţi şi în tricou, ce rost are tricoul pe mine?

Inspirat de Wim Hof, supranumit "Omul gheții", Paul a urcat de două ori pe Vârful Vlădeasa, doar în bocanci şi pantaloni. Ultima dată, chiar înainte de Revelion. 

Vezi și

Paul Năoian, alergător: Cea mai mare altitudine la bustul gol a fost pe Vârful Vlădeasa. A doua oară am prins zăpada mai mare, mi-a intrat chiar şi zăpadă în papuci. La întoarcere s-a schimbat vremea brusc. De la vârf până la staţia meteo nu s-a mai văzut nimica şi am crezut că nu o să mai ajung jos.

Paul şi-a transformat pasiunea într-un act de caritate

A reuşit să îşi antreneze corpul pentru a face faţă unor condiţii extreme. Rezistă chiar şi la temperaturi de -20 de grade Celsius. Aşa, spune el, îşi întăreşte sistemul imunitar. 

Paul Năoian, alergător: De când alerg la bustul gol nu am răcit niciodată, nu am fost niciodată bolnav. Am mai multă energie, simt că pot face mai multe lucruri. Recomand la toată lumea, chiar dacă nu se aleargă la bustul gol, dar o ieşire în natură, în aer liber ...

Anul trecut şi-a transformat pasiunea într-un act de caritate. A alergat 500 de kilometri la bustul gol şi a strâns donaţii pentru copiii care nu îşi permiteau încălţăminte pentru iarnă. Acum are alt vis. Vrea să participe la Cursa Mică de la Cercul Polar şi să urce pe Everest fără oxigen suplimentar.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Paul, sportivul din Cluj care aleargă zeci de kilometri la bustul gol chiar şi la -20 de grade Celsius