Antena Meniu Search
x

Pui de focă într-un lan de grâu din Australia. Reacţia fermierului care l-a găsit

Un fermier din sudul Australiei a găsit un pui de focă într-un lan de grâu, la 3km depărtare de ocean.

de Antonia Roşu

la 07.07.2022, 13:01

Pui de focă într-un lan de grâu din Australia
Pui de focă într-un lan de grâu din Australia - Twitter/Rhett Burnie

Fermierul Ty Kayden a fost sunat joi dimineaţă de un vecin care susţinea că s-a trezit cu un pui de focă lângă casa sa, din apropiere de localitatea Cowell, din Peninsula Eyre. „M-a sunat vecinul şi mi-a spus că trebuie să vad neapărat asta. Prima dată am crezut că a spus că are un viţel în faţa casei. Mi-a spus că nu şi că în faţa casei sale chiar se află un pui de focă. La 3km distanţă de malul apei”, a relatat fermierul.

Cea mai apropiată colonie de foci se află la 80km distanţă de ferma acestuia. Ty Kayden şi familia sa au grijă de fermă de peste 60 de ani şi au spus că este prima dată când văd o focă atât de departe de malul apei.

„Am ajuns acolo şi am văzut micuţul pui de focă stând la marginea lanului de grâu”, a declarat fermierul publicaţiei The Guardian. Puiul de focă era slăbit, însă fusese norocos că era încă în viaţă, zona fiind împânzită de vulpi.

Cei doi fermieri au salvat puiul de focă

Cum în zonă nu există niciun fel de organizaţie responsabilă de protecţia animalelor, cei doi fermieri s-au simţit responsabili să ducă puiul de focă înapoi în habitatul său natural. „L-am pus în spatele camionetei şi am plecat spre plajă.” Puiul nu a vrut în primă instantă să se întoarcă înapoi în ocean, însă împins puţin de la spate de cei doi fermieri, foca a dispărut înapoi în adâncuri.

Sper doar să fi mâncat o porţie serioasă de peşte şi să se mai fi îngrăşat puţin”, a glumit fermierul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Inedit » Pui de focă într-un lan de grâu din Australia. Reacţia fermierului care l-a găsit