Observator » Inedit » Pui de pisică, salvat de pompieri de sub un tramvai

Foto Pui de pisică, salvat de pompieri de sub un tramvai

Cornel Preda | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.11.2020, 22:47 | Modificat la 20.11.2020, 22:48

Pompierii doljeni au intervenit pentru salvarea unui pui de pisică, prins sub un tramvai aflat în mers, în centrul municipiului Craiova.

  • Un călător a auzit miorlătitul pisicii și a anunțat vatmanul
  • Pisica salvată a fost adoptată de pompieri

Potrivit reprezentanților ISU Dolj, pompierii au fost solicitați de vatmanul tramvaiului, după ce o pisică a rămas blocată sub tramvai.

Pisica salvată a fost adoptată de pompieri.

„Pompierii doljeni au intervenit cu o autospecială de descarcerare pentru salvarea unui pui de pisică prins sub un tramvai aflat în mers pe pasajul suprateran Craiova (din zona Universității). Un călător a auzit miorlătitul acestuia și a anunțat imediat vatmanul care a sunt la numărul de urgență 112.

Articolul continuă după reclamă

Pompierii, ajunși la locul intervenției au efectuat manevre pentru scoaterea pisicului de sub tranvai, acesta fiind adoptat de familia numeroasă a pompierilor”, se arată într-o postare pe Facebook a ISU Dolj.