Video Ţinutul bujorilor galbeni de stepă din România. Zeci de mii de flori au colorat deja dealurile: înfloresc mereu înaintea Paştelui
Natura face spectacol în Mureş. La Sânpetru de Câmpie, zeci de mii de bujori galbeni au înflorit pe dealurile din împrejurimi. Localnicii, mândri de bogăţia naturală, își doresc ca zona să devină rezervație naturală.
Ţinutul bujorilor galbeni de stepă este la 40 de kilometri de Târgu Mureş. Aici, explozia florilor în combinaţie cu verdele pajiştilor şi albastrul cerului conturează un adevărat tablou al naturii.
Bujorii de stepă, explozie de culoare
"Suntem pe un versant spre soare, pentru că le place foarte mult soarele. Numite roşcuţe, ghegheţi, cum le zicem noi, sau florile Paştelui, au devenit vedetele comunităţii noastre, ne ajută să schimbăm opinii şi, de ce nu, să ne bucurăm de prezenţa celor care vor să le vadă", arată Teodor Nașca, profesor.
Bujorii galbeni de stepă înfloresc an de an înaintea Paştelui pe 20 de hectare de teren şi pot fi admirate timp de o lună. "Au mai fost oameni care au venit şi au vizitat şi cu autocarul. Nişte flori frumoase care tot timpul au fost aici, la noi", spune Daniel Nașca, localnic.
- Oraşul din România unde au înflorit peste 100.000 de lalele. Oamenii vin din întreaga ţară să le admire şi...
- Satul din România celebru pentru cireşii înfloriţi ca în Japonia. E recunoscut şi pentru un soi "ciudat" care...
- A înflorit laleaua galbenă, o specie unică în lume. Cel mai frumos spectacol oferit de natură
"Tare multă lume vine şi îi vede primăvara. Înfloreşte tare repede, odată cu pomii, cu caişii, cu piersicii", adaugă Mărioara Chertes, localnică. "Acest loc îl folosim ca o poartă de promovare a localităţii. Sunt şi un barem de temperatură pentru a ştii când trebuie să pună gospodinele în grădină", explică Spiru Crăciun, primar Sânpetru de Câmpie.
Bujorii galbeni de step au devenit un simbol al localităţii Sânpetru de Câmpie, spun localnicii care-şi amintesc de explozia de culoare din copilăria lor. "Eram copii, trei fraţi, mergeam acolo pe păşune primăvara. Era o frumuseţe pentru noi să ajungem acolo", povesteşte Luca Chertes, localnic.
Deşi seamănă cu bujorii, cele două specii nu sunt înrudite, susţin biologii. În plus, roşcuţa, aşa cum mai e cunoscut bujorul galben, este o plantă otrăvitoare care creşte doar pe pajiştile din zona de câmpie din Transilvania.
"Pajiştile stepice reprezintă o valoare naturală deosebită în ţara noastră. Aceste pajişti găzduiesc în afară roşcuţei, o serie de specii cu răspândire continentală, adică specii specifice stepelor asiatice, astfel sunt habitate protejate", spune Havadtői Krisztina, biolog, Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii.
Autoritățile locale își doresc ca zona să devină rezervație naturală, după modelul rezervației de bujori Zau de Câmpie, care a fost declarată arie protejată în anul 2000.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰