Video Tradiţii de Florii la catolici. Ce respectă credincioşii cu sfințenie pe 10 aprilie 2022
Astăzi, credincioşii catolici sărbătoresc Floriile, una dintre cele mai mari sărbători ale anului.
Duminica toți credincioșii catolici sărbătoresc Floriile. De Florii, catolicii au o serie de obiceiuri, tradiții pe care le respectă cu sfințenie. Mare parte dintre acestea sunt respectate și de creștinii ortodocși, chiar dacă sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim la o săptămână distanță față de catolici.
Tadiţii şi superstiţii de Florii la catolici
De Florii, mormintele celor trecuți la cele veșnice trebuie curățate, iar de cruci trebuie atârnate crenguțe de salcie. Credincioșii catolici care merg la biserica de Florii și care au ținut postul Paștelui se pot spovedi și împărtăși, iar tradiția spune că cei care vor face acest lucru vor avea parte de noroc și belșug în restul anului. La catolici se mai crede că de Florii, credincioșii nu ar trebui să se spele pe cap pentru a nu le apărea fire albe, o altă superstiție spune că fetele ar trebui să pună într-o apă câteva crenguțe de busuioc și să se clătească pe cap cu această apă în ajunul Floriilor. Se spune că cele care vor face acest lucru vor avea parte de noroc și dragoste și își vor putea întâlni alesul inimii.
În Dumnica Floriilor, credincioșii catolici au dezlegare la pește. În ziua de Florii se spune că este bine ca toți credincioșii catolici să meargă la biserică și să ducă ramuri de salcie care să fie sfințite de preot. Mai apoi, aceste ramuri sunt duse acasă și puse la icoane, pentru a-i proteja de rele pe credincioși. În trecut, credincioșii catolici obișnuiau ca de Florii să își lege crenguțe sfințite de salcie în jurul taliei, crezând că astfel vor fi feriți de rele întregul an și vor fi protejați de boli
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰