Antena Meniu Search
x

Video Unde poți să sari cu paraşuta în România şi cât costă un salt. Iubitorii de adrenalină pot obţine inclusiv o licenţă recunoscută la nivel mondial

Zborul cu parașuta este o experienţă prin care merită să treci măcar o dată în viaţă. Iar cei care vor adrenalină și senzații tari, pot încerca saltul în tandem la doar 20 de kilometri de Capitală, la Clinceni. Mai mult, pot urma cursuri pentru a învăța să manevreze singuri o parașută de la 4.000 de metri și astfel să obțină licența de parașutist. 

Eduard Marin
de Eduard Marin

la 29.05.2023, 10:48

Vezi și

S-a dat startul sezonului de parașutism, iar cei care și-au dorit să trăiască o experiență memorabilă au ales să vină la cea mai mare bază pentru salturi în tandem din sud-estul Europei, la aerodromul din Clinceni. 

Alina Sime, instructor examinator paraşutism: Ce facem noi? Oferim oamenilor perspective noi de auto-cunoaștere și de a-și depăși limitele, printr-o experiență inedită, și anume saltul cu parașută. Fac parașutism de 16 ani. Chiar de când eram mică îmi doream să mă fac astronaut. Când ai un vis, ușile ți se deschid, și cu multa munca și perseveranță ajungi unde iți dorești.

Nu sare nimeni fără instructaj. 

Ramiro Nicolau, instructor AFF: Vom fi legați foarte strâns unul de altul, deci ce fac eu trebuie să faci și tu neapărat.

Pe acelaşi subiect

Ramiro Nicolau este românul care deține recordul pentru cel mai mare număr de parașutări.

Ramiro Nicolau, instructor AFF: Am început că parașutist sportiv în 1977, sunt ceva ani de atunci, vreo 45. Am peste 12.000 de salturi, fac tot ce se poate face în parașutism.  

Cât costă un salt cu paraşuta

Odată cu altitudinea, cresc și emoțiile. Ajuns sus, nu mai poți da înapoi. Începe numărătoare inversă și cu sufletul la gură te arunci în gol. După un minut în cădere liberă, parașuta se deschide și pluteşti 5-7 minute admirând peisajul de la înălțime într-un zbor lin, până la aterizare. O astfel de experienţă costă 1.700 lei. 

Cursul de paraşutism de la Clinceni e recunoscut la nivel mondial. 

Radu Ioniţă, instructor AFF: În urma promovării examenului de la sfârșitul zilei, ești apt pentru zbor. De următoare zi deja putem trece la partea practică, primele salturi care sunt însoțite de 2 instructori.

Elev: E greu de explicat care e sentimentul în aer. Zbori, ai visat vreodată să poți să zbori? Ăla e sentimentul, să fii în aer, să ai control să faci ce vrei acolo sus.

Până în prezent, în urma cursurilor, peste 200 de persoane au obținut aici licența de parașutism. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Inedit » Unde poți să sari cu paraşuta în România şi cât costă un salt. Iubitorii de adrenalină pot obţine inclusiv o licenţă recunoscută la nivel mondial