Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce efect electoral are urmărirea penală a lui Călin Georgescu. Analist: "AEP și BEC trebuie să fie foarte atente la ce urmează"

Călin Georgescu a fost plasat miercuri sub control judiciar şi este urmărit penal pentru săvârşirea a nu mai puţin de şase infracţiuni, care pot fi pedepsite chiar şi cu 20 de ani de închisoare.

de Marius Pancu

la 27.02.2025 , 11:49

Fostul candidat la preşedinţie este acuzat, printre altele, de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false şi fals în formă continuată în declaraţiile cu privire la sursele de finanţare a campaniei sale electorale - a declarat zero lei - dar şi cu privire la declaraţia sa de avere.

Mai mult, aprecierile repetate pentru figuri din trecutul legionar al României, pe care le-am documentat şi la Observator, in extenso, au fost, de asemenea, imputate de procurori, pentru că ele încalcă legea. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Radu Delicote, specialist în marketing politic.

 Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta: 

Vezi și

Marius Pancu: Ce efect electoral are momentul de astăzi?

Pe acelaşi subiect

Radu Delicote: Puternic emoţional aş spune. Depinde foarte mult de ce se va întâmpla în următoarele zile. Avem câţiva piloni la care trebuie să fim atenţi. 1 - Cum vor comunica autorităţile. Dacă vor reuşi să comunice transparent, echidistant şi disciplinat, aş spune, pentru că avem, deja, precedentul episodului de la alegerile prezidenţiale din toamnă, sfârşit de toamnă, început de iarnă, când, de fapt, toată societatea românească a rămas cu un soi de haideţi să-i spunem nevoie de a afla ce s-a întâmplat, de a afla povestea. Deci avem nevoie şi acum de o poveste reală, care să ne comunice constant. Sigur, să ştiţi că în acest amalgam de emoţie puternică şi de dinamism aş spune că ar trebui să se comunice de mai multe ori, deci nu să fie de ajuns doar un comunicat de presă sau o conferinţă de presă. Deci lucrurile trebuie să fie destul de bine articulate din partea autorităţilor. Doi la mână, avem nevoie inclusiv de disciplină în sensul electoral şi anume să vedem cum Autoritatea Electorală Permanentă, astăzi fără lider, va reuşi să analizeze foarte bine dosarele de candidatură, pentru că 15 martie, şi o spun foarte clar, pentru că trebuie să ştie telespectatorii dumneavoastră, 15 martie, hai 20, este termenul limită până când se vor analiza şi se vor depune toate candidaturile pentru prezidenţiale. Asta înseamnă că atunci vom avea toată harta oamenilor care vor candida pentru alegerile prezidenţiale. Deci cât timp mai este de acum înainte, două săptămâni şi jumătate sau maxim trei, deci în perioada aceasta Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să fie foarte, foarte atentă la ceea ce se va întâmpla, alături de Biroul Electoral Central. Deci ca o concluzie, doi piloni principali de comunicare, autorităţile să fie transparente, disciplinate în comunicare, şi Autoritatea Electorală Permanentă să fie prezentă cu un punct de vedere până la urmă valid în următoarea perioadă, pentru că altfel vom vedea cum inclusiv Călin Georgescu va folosi cartea, şi foarte eficient a folosit-o până acum, a victimizării. Ori în momentul de faţă, dacă laşi loc şi acest vid de comunicare nu reuşeşti să-l umpli bine din partea autorităţilor, prin cartea victimizării se poate câştiga foarte mult. Ori prin cartea victimizării s-ar putea să vedem ca alegerile prezidenţiale să fie închise încă din primul tur, adică Călin Georgescu să poată să câştige, pe această carte a victimizării, alegerile încă din primul tur, nu neapărat să intre în turul II. Şi aş face o paranteză şi chiar o asociere, să ştiţi. În momentul de faţă la nivel de imagine, că tot am văzut că aţi prezentat salutul pe care l-a făcut, pe stilul de comunicare pe care pozează aş vrea, mai degrabă, să lansez o temă. Eu mai degrabă văd asocierea cu Iulia Timoşenko din 2004, cu Revoluţia Portocalie. Este acelaşi tip de poziţionare, să ştiţi. Acelaşi tip de mesaj şi acelaşi moment în care încearcă să comunice cu electoratul său.

Marius Pancu: Bun, aş avea nevoie de o precizare aici. Cine să comunice mai bine dintre autorităţi? Pentru că dacă vine dinspre zona guvernamentală, deşi nu are neapărat comunicarea în atribuţii, sigur că ar fi perceput mesajul transmis ca fiind de o anumită natură. Cine să comunice? Cine să facă această comunicare?

Radu Delicote: Doi actori. Sunt doi actori, în momentul de faţă, pe care îi văd cu necesitate de comunicare. Unul în imediata apropiere şi unul în apropierea ulterioară momentului de astăzi. Este vorba despre Ministerul Public, şi anume Procuratura, care să vină clar şi să spună ce s-a întâmplat şi care sunt, eu ştiu, paşii următori. Evitarea comunicării pe surse, de tip breaking news, şi pe burtiere, prin cunoştinţele şi prin legăturile pe care le au în presă. Deci este nevoie de o comunicare directă, transparentă şi onestă. După aceea, poate inclusiv Parlamentul, să ştiţi, pentru că Parlamentul poate să fie prins, inclusiv printr-o Comisie specială de anchetă sau un anume grup de reprezentanţi, poate din fiecare partide, deci Parlamentul trebuie să comunice şi să iasă cu un story credibil pentru ceea ce s-a întâmplat în alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie. În momentul de faţă, dacă autorităţile acestea, pe care le-am numit, nu vor putea să iasă cu ceva credibil, repet, cartea victimizării este următorul pas şi mai mult ca sigur va fi folosită pentru că deja am văzut ce s-a întâmplat astăzi, în cursul zilei.

Marius Pancu: Cunoaşteţi foarte bine acest tip de electorat. Un electorat care îşi ascultă liderul aproape cu o fervoare mistică. În aceste condiţii care sunt şansele ca o comunicare, indiferent de cât de bine făcută ar fi ea, să pătrundă prin acest electorat şi în ce proporţie?

Radu Delicote: În momentul de faţă nu mai este discuţia de a întoarce un electorat care este deja hotărât din punct de vedere electoral. În momentul de faţă este discuţia despre ce faci cu electoratul care încă nu este hotărât sau ce faci cu electoratul care este puţin hotărât. Ori acolo văd eu marea masă electorală care este undeva la, nu ştiu, 60%, poate chiar 65%. Miza reală este în momentul de faţă, şi îmi pare rău că o spun atât de cinic, dar despre asta este vorba în marketingul politic, până la urmă, unul plus unul trebuie să dea doi la nivel de voturi, miza reală este marea masă electorală, oamenii care nu ştiu, de fapt, ce se întâmplă, oamenii care totuşi poate sunt dezamăgiţi de actuala clasă politică sau de instituţiile statului şi care poate încă nu se simt reprezentaţi. Ce faci cu ei? De ce? Pentru că alegerile prezidenţiale, să ştiţi, sunt bazate pe emoţie în principal. Oamenii nu or să voteze niciodată CV-ul candidatului, studiile pe care le-a făcut sau, eu ştiu, hanoracul de 200 de euro versus hanoracul de 2.500 de euro. Nu. Este vorba despre emoţie şi despre povestea pe care tu o spui. Ori povestea este făcută prin metafore. Iar metaforele vedem deja cum apar astăzi inclusiv în spaţiul public. Că e vorba de salut, că e vorba de îmbrăţişări, că e vorba de poziţionări, proteste şi aşa mai departe. Lucrurile acestea, din păcate, nu pot fi contracarate decât prin metode precum ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Permiţeti-mi să fiu colocvial, dar acesta este adevărul în comunicare. Iar în timpul atât de scurt pe care îl avem, bazată pe emoţie, doar aşa poţi, nu să contracarezi ci să convingi şi să redevii credibil, pentru că în momentul de faţă este nevoie foarte mult de o balanţă pe piaţa politică a candidaturilor, de un personaj care să reuşească să comunice credibil, un portret de prezidenţiabil. În afară de Călin Georgescu, care a comunicat constant, să ştiţi, din noiembrie încoace, şi care reuşeşte să domine mediul online, nu avem, mă tem, un candidat de asemenea anvergură. 

Marius Pancu: Cum se va răsfrânge emoţia aceasta în acţiuni concrete, în cazul în care vom avea o interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu? La ce vă aşteptaţi?

Radu Delicote: O parte din voturi se vor duce către partidele care deja s-au poziţionat. Mă gândesc la AUR, poate SOS, poate inclusiv, eu ştiu, Gigi Becali, dacă hotărăşte să meargă mai departe şi când spun asta mă gândesc dacă reuşeşte să strângă numărul de semnături. O parte din votanţi s-ar putea să meargă către acel element de comunicare clasic de manual numit transfer de imagine. Care transfer de imagine probabil va fi făcut inclusiv de la Călin Georgescu, care va pune mâna, eu ştiu, pe alt candidat sau pe altă candidată, şi va spune - "eu cred în această persoană. Îi dau mai departe binecuvântarea să candideze", şi cumva va reuşi să atragă, inclusiv prin acest magnetism, cum aţi spus dumneavoastră foarte bine mai devreme, mistic, chiar mistic pe alocuri, să reuşească să atragă, repet, la nivel de emoţie şi de comunicare, voturile respective.

Marius Pancu: La Crin Antonescu sau Nicuşor Dan dacă s-ar întâmpla să pună mâna pe cineva şi să spună - "acesta e cel căruia îi dau voturile mele", simbolic, transferul nu ar fi o suprapunere totală, nu? La Călin Georgescu ar fi o suprapunere totală? Ar fi o suprapunere într-o marjă mult mai mare?

Radu Delicote: Într-o marjă mai mare da, totală nu. Şi vă spun şi de ce. Avem exemplul foarte bun pe care l-am văzut cu Ludovic Orban, dacă vă mai aduceţi aminte, când, la o dezbatere electorală, s-a ridicat şi a spus cu mare emfază - "eu voi vrea să nu mai candidez, de acum încolo, ci să fac campanie pentru Elena Lasconi".

Marius Pancu: Da, dar acolo este alt tip de electorat, spre deosebire de Călin Georgescu.

Radu Delicote: Exact, dar s-a întâmplat ca voturile să meargă 100% spre Elena Lasconi? Nu. De ce? Pentru că vorbim despre o cu totul şi cu totul altă poziţionare. În lipsa unei poveşti foarte bine articulate din partea autorităţilor, apar aceste elemente de nesiguranţă, de frustrare şi poate chiar de frică, pe alocuri. Ori să ştiţi că elementele acestea emoţionale sunt mult mai motivante şi mai motivaţionale, în definitiv, pentru a alege un candidat sau pentru a nu alege un alt candidat. Ori s-ar putea, ca să vă răspund la întrebare, ca o parte din voturile lui Călin Georgescu să meargă către acea persoană pe care dânsul o va numi. Dar, repet, nu toate. Pentru că aceste "nu toate", aceste persoane vor fi atrase şi de alte oferte electorale şi aici este, de fapt, chichiţa de marketing pe care o vedem, pentru că este evident că este un element de marketing, element prin care toţi susţinătorii dumnealui cer Turul 2 înapoi. De ce? Pentru că turul 2 ar însemna ce? Călin Georgescu versus Elena Lasconi. Ori în momentul de faţă Elena Lasconi nu a mai comunicat pe niciun fel de profil prezidenţiabil şi atunci Călin Georgescu ar pleca cu prima şansă. Dacă nu ai turul 2 şi ai o mai mare ofertă electorală, atunci o parte din voturile lui Călin Georgescu se pot duce, teoretic cel puţin, şi către alţi candidaţi. 

Marius Pancu: Pe cine vedeţi pe bancă de rezerve cu cele mai mari şanse să ia locul lui Călin Georgescu, dacă acesta nu va avea o candidatură?

Radu Delicote: Vedem pe 15 martie. Până atunci, permiteţi-mi ca orice speculaţie să o las la o parte. Vom vedea pe 15 martie, când se vor depune toate dosarele de candidatură şi toate dosarele de semnături şi atunci vom putea analiza realist cine, cum şi în ce fel. 

Marius Pancu:  Atunci mă uit doar la personajul pe care l-am avut şi în celălalt scrutin. Mă uit la George Simion, pe care l-am văzut astăzi mare susţinător al lui Călin Georgescu. Şi-a mobilizat parlamentarii. Acesta mai are capacitatea necesară, după un scrutin ratat, practic, pentru domnia sa, să se reinventeze şi să-şi atragă bazinul suveranist?

Radu Delicote: Ştiţi ce se întâmplă? Feelingul meu de analist, în momentul de faţă, îmi arată şi îmi spune că s-ar putea ca George Simion să nu vrea să iasă preşedinte. Sau să nu mai vrea să iasă preşedinte ci să vrea, mai degrabă, să-şi consolideze imaginea de preşedinte de partid. Deci practic candidatura sa pentru prezidenţialele, dacă se vor întâmpla, din mai, să fie, mai degrabă, un soi de campanie de comunicare internă în care să zică - "da, sigur, candidez şi iarăşi fac un tur de ţară şi iarăşi comunic ca un profil de prezidenţiabil, dar de fapt pe mine mă interesează să-mi consolidez poziţia de preşedinte de partid şi poate, ulterior, să vin ca premier într-o viitoare formulă guvernamentală". Nu-l văd astăzi, realist, pe George Simion dorindu-şi foarte mult fotoliul de la Cotroceni.  

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi schimbat furnizorii de energie electrică pentru un preţ mai bun?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Ce efect electoral are urmărirea penală a lui Călin Georgescu. Analist: "AEP și BEC trebuie să fie foarte atente la ce urmează"