Video Cum a încercat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, să explice amenda primită de PNL în urma congresului: "Au fost şi cazuri punctuale în care nu s-a purtat masca"
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a fost invitatul lui Marius Pancu într-un interviu special.
Organizatorul Congresului PNL a fost amendat cu valoarea maximă prevăzută de lege, şi anume 10.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei la evenimentul care a avut loc sâmbătă la Romexpo. Anunțul a fost făcut de directorul general al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti Bogdan Berechet, în ședința de marţi a Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor.
Andrei Baciu a încercat să explice situaţia de la Congresul PNL şi a precizat că din punct de vedere organizatoric regulile au fost respectate în totalitate. A admis că au fost totuşi şi cazuri punctuale în care unii dintre participanţi nu au purtat mască.
Diagolul dintre Marius Pancu şi Andrei Baciu
Marius Pancu: Urmează noi restricţii pentru Capitală, cel mai probabil. Astăzi (n.red. 28 septembrie) însă a venit o amendă din partea Poliţiei Române - 10.000 de lei pentru Congresul cu 5.000 de persoane în spaţiu închis al PNL. Ce fel de semnal transmite asta către populaţie, când cei care dau autoritatea în pandemie au încălcat regulile?
- Andrei Baciu, invitat la "Interviurile lui Pancu": "De ce facem doza 3? Pentru că reîmprospătează răspunsul...
- Lucian Bode, după amenda primită de PNL pentru congresul de la Romexpo: ”Eu nu am fost acolo ca ministru de...
- PNL a fost amendat cu 10.000 lei pentru congresul cu 5.000 de oameni din weekend. Nu au fost respectate regulile din...
Andrei Baciu: Trebuie să ne uităm în ce măsură au fost acestea încălcate pentru că în ceea ce priveşte organizarea, toate lucrurile au fost respectate. Acum, sigur, când ai atâtea persoane e posibil, cum s-a şi întâmplat, ca unele persoane să aibă un moment în care nu poartă mască. Dar au fost cazuri punctuale. Legea funcţionează. Acolo unde nu a fost respectată, s-a aplicat amenda.
Marius Pancu: Cum v-a făcut să vă simţiţi pe dumneavoastră, care sunteţi în primul rând al luptei împotriva Covid de când a început, o astfel de încălcare?
Andrei Baciu: Venind spre dumneavoastră, m-am oprit la o benzinărie. Doamna care servea, purta masca sub bărbie. Înainte să iniţiem orice dialog...
Marius Pancu: Doamna de la benzinărie nu are funcţie de conducere şi nici nu intră în structurile astea politice...
Andrei Baciu: În linii mari, cadrul general şi regulile au fost respectate. Dacă au fost excepţii care nu au purtat mască... Pentru aceste lucruri s-a aplicat şi pedeapsa. Sunt situaţii şi situaţii, nu aş putea să generalizez. Dar în linii mari, oamenii purtau şi purtau în mod riguros masca. Am văzut oameni care aveau tot felul de soluţii dezinfectante, purtau masca, ieşeau afară.
Marius Pancu: Vă uitaţi la cei care făceau bine, nu vă uitaţi la cei care făceau rău...
Andrei Baciu: Cum spuneam, cred că sunt cazuri punctuale, dar cred că este o chestiune punctuală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰