Video Pe cine ar trebui să trimită UE la negocierile de pace în Ucraina: Înțelege foarte bine mentalitatea rusească

Emisarii lui Donald Trump s-au întâlnit cu Vladimir Putin, după trilaterala de două zile din Abu Dhabi. Vladimir Putin le-a transmis lui Steve Witkoff şi Jared Kushner că doreşte o pace definitivă cu ţara vecină şi a propus organizarea unei misiuni umanitare pe modelul celei iniţiate de Melania Trump în estul Ucrainei. Mai precis, evacuarea civililor dintr-un oraş strategic aflat în regiunea Doneţk, despre care armata rusă susţine că l-a ocupat total încă din vară, fapt negat de Kiev. 

Liderul de la Kremlin le-a declarat emisarilor americani şi că nu s-a opus niciodată dialogului cu liderii europeni, doar că nu înţelege dacă aceştia vor pace sau război. Desigur, Putin nu a ratat ocazia de a menţiona din nou acordul de securitate pe care îl doreşte. Adică să semneze pacte separate de neagresiune cu statele membre NATO, iar ţările NATO să creadă Rusia pe cuvânt că nu va mai ataca şi să renunţe la garanţiile articolului 5. 

În plus, Vladimir Putin i-a avertizat pe negociatorii americani că orice trupe străine mobilizate pe teritoriul Ucrainei devin o ţintă legitimă şi a exclus prezenţa trupelor de menţinere a păcii acolo, după război, pentru că, spune liderul de la Kremlin, asta ar fi de fapt o continuare a războiului. Mai mult, preşedintele rus ar vrea să includă federalizarea Republicii Moldova şi referendumuri de independenţă în Găgăuzia şi regiunea transnistreană în acordul de pace pentru Ucraina, potrivit presei ruse independente.

Răspunsul la noua arhitectură de securitate propusă a venit rapid din partea preşedintelui Consiliului European. Antonio Costa a precizat că Rusia lui Vladimir Putin a subminat, după care a distrus arhitectura de securitate din Europa. Un nou acord, în termenii preşedintelui rus, ar semăna cu reinventarea roţii, a mai spus preşedintele Consiliului European. 

Şi Volodimir Zelenski a transmis că pretenţia Moscovei e ciudată, având în vedere că europenii s-au purtat frumos cu Moscova 30 de ani. În timp ce americanii erau la Kremlin, liderii europeni s-au reunit de urgenţă în Dublin, pentru că trebuie să decidă cine vorbeşte în numele lor atunci când negociază pacea cu Moscova. Iar pe lista scurtă sunt Antono Costa şi Kaja Kallas.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Laurenţiu Pleşca, director de programe la German Marshall Fund şi cercetător la Centrul Român de Studii Ruse, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- Domnule Pleşca, ce se ascunde în spatele insistenței Rusiei de a veni cu o nouă arhitectură de securitate? Care sunt riscurile unei astfel de formulări? Care e miza? Și de ce Statele Unite au acceptat să flirteze, așa cum scrie Financial Times, cu această ipoteză? 

- În primul rând, ca să înțelegem ce tocmai s-a întâmplat la Abu Dhabi și la Moscova, trebuie să pornim de la ideea că cele trei părți care negociază la aceiași masă de fapt nu negociază același lucru. Vedem că Ucraina, desigur, spune că vrea să oprească războiul la actualele linii de pe front. Americanii își doresc un acord, orice acord, cât mai rapid. Iar Federația Rusă, desigur, a venit cumva să schimbe subiectul.

Moscova nu vrea să discute în prim plan despre pacea cu Kievul, dar vrea să discute cu Washingtonul despre Europa. Acum, Ucraina, practic, pentru Kremlin, devine doar un punct pe o listă foarte lungă de dorințe maximaliste. Desigur că avem anumite progrese la aceste negocieri. Aici vorbim despre posibilul cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului, peste o mie de persoane de fiecare parte. Dar aș atrage aici atenția că, uite, la schimbul de prizonieri de la Oleșki, am văzut acolo cum de fapt acel armistițiu a fost folosit de Federația Rusă pentru a-și roti trupele și pentru a aduce tehnică militară grea.

În ceea ce ține de securitatea Europei ce vrea, practic, Rusia? Vrea să lege războiul din Ucraina de această nouă arhitectură de securitate, de parcă nu avem o arhitectură de securitate în Europa, de parcă nu avem NATO și Uniunea Europeană. Rusia face referire, desigur, la ceea ce am mai spus, înainte de a declanșa acest război, în decembrie 2021, vrea retragerea NATO pe pozițiile din 1997, adică vizează inclusiv România, Bulgaria, de exemplu. Adică, practic, ce vrea Rusia este să obțină pe câmp diplomatic ceea ce nu reușește în războiul din Ucraina și vedem că deja se inventează, partea americană vine au anumite artificii pentru a prezenta Moscova drept o victorie în războiul din Ucraina. Vedem cum se vorbește despre posibila redesenare a Donbassului, a granițelor administrative, pentru a prezenta ca victorie, pentru că știm că rușii s-au împotmolit acolo de aproape cinci ani. 

- Redesenare la propriu, ca să le explicăm românilor, la propriu, cu pixul, doar cartografic.

- Exact. Şi este un artificiu de fapt creat doar din punct de vedere simbolic pentru că știm cu toții care este de fapt realitatea de pe front. Ştim că rușii s-au împotmolit în rețeaua de fortificații a Ucrainei. Desigur că totul s-a jucat până acum în Donbass. Acolo sunt cele mai crâncene lupte și Putin dorește obținerea Donbassului pe cale diplomatică, de fapt. Aș spune că inclusiv discuția asta despre garanții de securitate este îmbucurătoare, că americanii, desigur, deschid tot mai mult acest subiect despre oferirea de garanții de securitate pentru Ucraina, pe modelul articolului 4 şi 5 al NATO, din partea Statelor Unite, însă foarte important este ce își doresc rușii. Aceștia spun că își doresc mai întâi pacea în Ucraina și apoi, "uite, o să semnăm noi ceva ce doriți voi referitor la aceste garanții de securitate".

- Cum ar fi scenariul acela pe care l-a propus Rusia oficial? Pacte de neagresiune cu statele NATO individual. Ce ar însemna asta de fapt? 

- Cu statele NATO, dar, atenție, statele NATO state cheie. Deci nu vorbește despre pact individual, garanții suplimentare cu România, cu țările baltice, dar se referă mai mult la statele poate din vestul Europei. Vedem că în aceste discuții apar anumite doleanțe ale Federației Ruse, de exemplu ca bazele militare din țările baltice să fie eliminate, deci să nu reprezinte un pericol oarecum pentru Federația Rusă.

Şi faptul că Rusia dorește cât mai multe lucruri deodată, în timp ce din partea europenilor, de exemplu, n-am văzut să iasă la iveală anumite doleanțe din partea europenilor, de parcă Federația Rusă a câștigat deja acest război, deci este o situație foarte complicată, pentru că Europa nu a fost la masa de negocieri de această dată, însă îmbucurător este că va participa, cel mai probabil, la noua rundă de negocieri. Președintele Ucrainei deja a vorbit despre un termen pentru Europa să-și găsească de fapt o persoană, un negociator-șef. Se vorbește mult despre președintele Finlandei, domnul Stubb, care cred că ar fi o persoană potrivită, pentru că Finlanda înțelege foarte bine mentalitatea rusească și acesta este, de fapt, un lider, un gânditor european care poate cumva să reprezinte interesele Europei în această situație foarte complicată. Se discută despre Europa până acum fără Europa la masă. 

Interviu acordat de Laurenţiu Pleşca lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- Acum, pentru că vorbeați de graba americanilor de a încheia un acord, orice fel de acord, vă întreb, pe de o parte, de ce graba asta și care este posibilitatea ca în graba aceasta să fie acomodate câteva dintre cerințele acestea ale Rusiei cu privire la o nouă arhitectură de securitate în Europa?

- Foarte probabil, desigur, această grabă vine inclusiv din rezultatul alegerilor din Statele Unite. Noua majoritate din Congres își intră în atribuții şi trebuie să așteptăm până în ianuarie. Până atunci președintele american Donald Trump are undă verde în a reuși să negocieze, desigur, peste capul Congresului american, pentru că americanii au schimbat cumva tactica, au reușit cumva să vorbească cu ruşii referitor la relaxarea de sancțiuni, la un nou acord cu Lukoil, la alte facilități pentru Rusia și n-au folosit de fapt aceste lucruri în negocieri, adică Rusia să primească ceva doar după ce se așează concret la masa de negocieri.

Cred că este o strategie greșită, pentru că rușii, obținând lucruri, cer din ce în ce mai multe lucruri. Deci Rusia a primit un deget și vrea să ia toată mâna la aceste negocieri. Este o situație în care, pe plan diplomatic, rușii știm foarte bine cum se descurcă ei în tratate, știm de Acordurile de la Minsk, Memorandumul de la Budapesta, sunt foarte buni în ceea ce ține de juridic, adică să includă foarte multe lucruri care mai apoi să nu fie de fapt respectate. 

- Lucruri pe care să le exploateze, da. Explicați-mi ce vrea Rusia, de fapt, așa cum scrie presa independentă cu privire la federalizarea Republicii Moldova și la referendumurile de independență din Găgăuzia și regiunea Transnistriană? 

- Era o chestiune de timp până ca acest subiect de fapt să apară. Desigur că vorbeam în Republica Moldova că nu ar vrea Chişinăul ca dosarul transnistrean, darămite Găgăuzia, ceea ce este ceva nou, să apară în subiectul negocierilor de pace între marile puteri. Desigur că Moldova nu este acum la masa de negocieri și de fapt i se impută cumva condiții, pentru că am mai văzut acest film, este vorba despre Memorandumul Kozak din anul 2003. Deci seamănă foarte mult inclusiv cu Acordurile de la Minsk, care urmăreau exact același lucru pentru Ucraina, adică un statut special pentru Donbass care să ofere Moscovei un vot în interiorul statului ucrainian.

Deci atunci Ucraina știm că a refuzat. I s-a propus același lucru și Republicii Moldova, în anul 2003. Amintesc că președintele comunist Voronin a refuzat propunerea rusească referitor la federalizarea Republicii Moldova. A apelat la președintele român, Traian Băsescu, și nu a mai fost semnat acest memorandum și a avut repercusiuni pentru relațiile cu Federația Rusă și au urmat embargouri și așa mai departe, dar foarte important este că Rusia vorbește inclusiv despre potențiala retragere a trupelor rusești din Transnistria și în schimbul ca Moldova să nu adere vreodată la Alianța Nordatlantică, cu toate că, știm cu toții, Moldova este un stat neutru din 1994 și Rusia a promis de fapt, în tot acest timp, şi cred că au trecut 25 de ani de când rușii tot promit, deci ruşii au promis că vor retrage de fapt aceste trupe şi este foarte important referitor la parcursul european al Moldovei pentru că se vorbește foarte mult despre un drept de veto atât pentru regiunea transnistreană cât și pentru Găgăuzia în parcursul european.

Deci se urmărește organizarea de așa numite referendumuri și ne amintim de referendumurile care s-au întâmplat de fapt în partea de est a Ucrainei, deci pe același scenariu să se meargă și cu Republica Moldova. Este o provocare și ar avea consecințe mari pentru România, inclusiv, pentru că este o situație foarte periculoasă în care Moldova este prinsă într-o capcană și poate avea efecte pentru toată regiunea.

- Vreau să-l și laud pe Nicușor Dan, nu doar să-l critic când publică în outlet-uri obscure media, în News Nation, Newsmax, a publicat în Financial Times, un cotidian pe care chiar îl citește toată lumea, și republicani, și democrați, și a detaliat strategia aceasta de a plăti pentru militarii americani. Cum e strategia asta din punctul dumneavoastră de vedere pentru a menține relațiile cu partenerul strategic Statele Unite? 

- Desigur că administrația prezidențială încearcă să găsească cheița în relația cu Statele Unite. Ştim că a venit cu mai multe propuneri, cu faptul că promite o investiție în această relație, că România nu doar profită de pe urma unui parteneriat transatlantic, dar și poate oferi ceva în schimb. Vedem că acel ceva în schimb, pentru că se discută retragerea trupelor în flancul estic, este de fapt un deal și este vorba despre cash, adică vorbim despre același lucru care se întâmplă inclusiv în războiul din Ucraina.

Dacă vreți securitate sau dacă vreți arme pentru Ucraina, europenii trebuie să plătească. Este de fapt aceeași atitudine tranzacțională cu care administrația Dan a înțeles cumva care ar fi de fapt abordarea și cum am putea să convingem partea americană, desigur, că această situație nu va continua. Vom avea probabil o schimbare în doi ani, să spunem, și trebuie să fie menținute relații exemplare cu ambele părți, cu sprijin să aibă România bipartizan. Deci să nu meargă neapărat doar pe o parte, pentru că este periculos şi lucrurile se pot schimba foarte rapid.