Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De ce încetinirea din 2025 e normală într-o economie care s-a dezechilibrat

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, discută astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, situația economiei românești. "E o perioadă mai dificilă acum, dar dacă ne uităm pe un termen mai lung, vedem că trendurile sunt și pozitive, dar și cu povocări".

de Iancu Guda

la 26.01.2026 , 09:14

În primul rând, salariul mediu net în România, în momentul de față, în 2025, a crescut cu 4,4%, față de inflația de 9%. Deci nu a crescut puterea de cumpărare, dimpotrivă a scăzut, dar dacă ne uităm pe ultimii 15 ani, din 2010 până în prezent, vedem progresul imens pe care l-am făcut.

De la 1.000 de lei salariul mediu, 1.200 de lei în 2010, până la 5.400 de lei la sfârșitul lui 2025. Dacă mergem mai departe, să vedem salariul și prețurile, avem un grafic interesant. În majoritatea timpului, salariul, linia albastră, (1:14) a crescut peste prețuri, linia roșie.

Dacă ne uităm din 2011 până în prezent, 15 ani, vedem că, în general, salariul a fost mult peste prețuri, excepții cam 10% din timp în 2022 și spre sfârșitul, în al doilea semestru al anului 2025, când vedem că creșterea salariului temperează, adică vedem aici o frânare a creșterii salariului de la 15% în 2024 la 5%, 45% în 2025, iar prețurile accelerează până spre 10%. Dar cu aceste șase luni și aceste șase luni din 2022, avem un an din 15%. (1:58) În rest, salariul a crescut peste inflație, deci chiar am progresat.

Articolul continuă după reclamă

Și dacă ne uităm față de media europeană o să vedem același lucru. Salariul mediu în România, față de cel european, e la jumătate. Dar în 2015, numai cu 10 ani, salariul mediu din România era doar 20% față de media europeană. Acum suntem la jumătate, deci este clar că România converge, recuperează, mai avem de recuperat cu siguranță. Dar eu sunt convins că suntem pe drumul cel bun. Chiar dacă mai avem aceste episoade de reglare.

De ce este acest cuvânt folosit, reglare? Pentru că este necesară și normală. Noi nu suntem sănătoși non-stop, nu avem prosperitate mai bună non-stop, mai sunt și zile mai negre. Și ele au un scop. Pentru că în ultimii 15 ani, salariul a crescut cu 268%, în timp ce inflația a fost 88%. Deci a fost o creștere mult mai mare a salariului față de inflație. De 3,5 ori a crescut salariul peste nivelul inflației. Și asta a creat niște probleme.

În primul rând pentru companii, pentru care a fost din ce în ce mai greu să susțină creșterea salariului. Productivitatea, cifra de afaceri per angajat, a crescut de la 19.000 lei pe lună per angajat, până la, avem aici, 53.000 lei. Este o creștere cu 174% a productivității în ultimii 15 ani, dar salariul a crescut cu 268%. Salariul a crescut mai repede decât productivitatea. Evident, ponderea costurilor salariale în cifra de afaceri, de la 12%, în urmă cu 15 ani, a ajuns la 17%.

A crescut cu 5 puncte procentuale. Profitul a crescut și el, de la sub 2-3%, în urmă cu 10 ani, până la 6-7-8% în ultimii 3 ani. Salariul ca pondere în vânzări crește, profitul ca pondere în vânzări scade. E o provocare pentru companii.

Creșterea salariului este sănătoasă, când e proporțională cu productivitatea, mai acelerată decât inflația, dar nu mult peste. Ca să crești salarii, nu trebuie să crești datorie, deficit fiscal și taxe. Ce s-a întâmplat în România, de asta e problema. Se creează mai multe locuri de muncă mai bine plătite. Locuri de muncă în România nu s-au creat. Erau 4 milioane și acum, 10 ani și acum.  Și sunt mai multe companii mai profitabile, capabile să plătească aceste salarii.

Altfel, ne îndatorăm din pix, ca să plătim salarii mai mari. Avem senzația că trăim mai bine, dar vine scadența. Ce se întâmplă acum? Trebuie să ne reglăm puțin, să scade deficitul și datoria.

Iancu Guda Like

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Luaţi suplimente pentru imunitate?
Observator » IQ Financiar » De ce încetinirea din 2025 e normală într-o economie care s-a dezechilibrat