Video Listările companiilor de stat, motor pentru economie și pensii mai mari
Iancu Guda continuă discuția despre listarea companiilor de stat, alături de Răzvan Silaghi, membru CFA. Cum ajung banii în piața de capital, cum au de câștigat românii, chiar și cei care nu investesc direct, și cum ajută aceste listări economia.
Continuăm discuția despre listarea companiilor de stat, beneficii și cum câștigăm și noi, cu Răzvan Silaghi. Discuția noastră a început în episodul precedent.
Iancu Guda: Răzvan, am vorbit despre ce câștigă statul la listare. Ulterior, care sunt mecanismele și exemplul concret Hidroelectrica și multe altele. N-am avut noi timp, dar avem Gaz, Nuclearelectrica, toate au evoluat așa. Vreau să înțelegem de ce aceste listări au efecte pozitive și pentru piața de capital în general. Care sunt beneficiile pentru Bursa de Valori București?
Răzvan Silaghi: Super. În primul rând, aș vorbi de ecosistemul pieței de capital. Bursa, într-adevăr, este inima ecosistemului, să spunem. Ce face piața de capital? Aduce resurse pe termen lung și le dă companiilor care au nevoie de ele ca să crească. Deci, practic, o creștere a pieței de capital noi o vedem echivalentă cu o creștere a bunăstării. Dacă vorbim de listarea acestor companii de stat, ele aduc încredere și aduc, ca să spunem așa, marfă pe tarabă. Când avem o piață unde există mai multă marfă, automat investitorii sunt interesați, vin investitorii din afară. Piața devine mai vie, crește, cum spunem noi, crește lichiditatea, crește numărul de tranzacții. Ce înseamnă asta mai departe? Există anumiți indici, să spunem, niște rețete standard pentru investitorii internaționali. Când o companie românească intră într-un astfel de indice, într-o astfel de rețetă, când cineva implementează indicele respectiv, cumpără și marfă românească, cumpără și aceste companii. Deci, banii vin. Noi știm că atunci când vin banii, nu vin numai pentru o singură companie. Se văd și în altele. Noi, cei la cumpărături, nu cumpărăm un singur obiect - cumpărăm mai multe. Vin banii în piață, automat se dezvoltă compania ca atare și tot ecosistemul are de beneficiat. La fel, exemplul Hidroelectrica, care a mobilizat foarte multe resurse și interese și a avut un efect pozitiv de-a lungul întregului ecosistem.
Iancu Guda: Îmi place mult cum ai explicat și e ca și cum mergem într-o piață și, în loc să avem 3 tarabe cu 5 legume, avem 200 de tarabe cu 700 de legume - lumea are mai multe opțiuni, intră mai mulți clienți în piață cu mai mulți bani și nu cumpără doar două legume pe care le aveau pe listă, că văzând atât de multe opțiuni, cumpără și altele. Și asta înseamnă că piața devine mai bogată. Și vreau să înțelegem noi, cei care, poate, uite, avem zeci de ani de experiență, investim la bursă, dar un pensionar sau un tânăr sau cineva care nu investește la bursă în mod direct poate se gândește: "Ce mă interesează pe mine? Eu nu am nimic de câștigat în mod direct". Este adevărat? Moi știm că nu este adevărat, dar explică-le, Răzvan, oamenilor, cum câștigă inclusiv cei care nu investesc în mod direct la bursă din aceste listări.
Răzvan Silaghi: Bun, e important, în momentul în care luăm o măsură, să ne gândim cum influențează, cum ajută populația pe de-a-ntregul. Eu cred că ăsta este un exemplu foarte bun, pe partea de pozitiv, pentru că, într-adevăr, ajută mult mai mulți oameni decât am putea să ne gândim. Să le luăm pe rând. Suntem foarte mulți dintre noi participanți în Pilonul II de pensii, în sistemul de pensii.
Iancu Guda: 8,3 milioane de români câștigă.
Răzvan Silaghi: Bun, dar mai avem un milion de oameni care investesc în fonduri de investiții. Mai avem 270.000 de investitori la bursă. Deci, încet-încet, se strâng. Și mai sunt și alte sisteme de pensii dincolo de Pilonul II. Toți vor beneficia de această creștere pentru că se va traduce în pensii mai mari, iar investițiile în acțiuni reprezintă un factor extrem de important în lupta cu inflația pe termen lung - o componentă vitală. În al doilea rând, suntem beneficiari de multe ori ai serviciilor pe care aceste companii le prestează. Cu cât o companie va fi mai eficientă, cu atât vor fi servicii mai bune și, de așteptat, mai ieftine.
Iancu Guda: Vedeți Hidroelectrica cum s-a dezvoltat și ce competitivă este.
Răzvan Silaghi: Exact. Haideți să luăm un exemplu care a circulat prin presă: compania Aeroporturi București. Nu toată lumea, dar o bună parte dintre noi trecem pe la Otopeni sau pe la Băneasa și, cu cât o să avem servicii mai bune, cu atât o să fim mai mulțumiți - eventual, mai ieftine. Nu în ultimul rând, spuneam de faptul că se vor plăti taxe pe dividende și din câștigul din tranzacționarea acțiunilor. Asta ce înseamnă? Înseamnă că statul va încasa mai mulți bani și va avea la dispoziție acești bani pentru a putea să îmbunătățească serviciile sociale pe care, poate, altfel, n-ar putea să le facă.
Iancu Guda: Sănătate, educație, apărare. Și inclusiv riscul de a ne crește alte taxe scade. Hidroelectrica avea un miliard înainte de listare, statul - 80%, încasa dividendul: 800 de milioane. Apoi, la 6 miliarde de profit, încasa 4,8 miliarde. Deci, 4 miliarde în plus - risc să nu creștem alte taxe ca să aducă 4 miliarde la buget. Asta au făcut americanii și toate țările dezvoltate. Nu sunt proști - noi trebuie să învățăm de la ei. Mulțumim, Răzvan Silaghi, membru CFA, Chartered Financial Analyst, că ai venit alături de noi.
Răzvan Silaghi: Mulțumesc pentru invitație și eu, toate cele bune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰