Când ar putea România să adopte moneda euro. Expert: "Ne-ar trebui un deceniu să ne reparăm casa"
Vasile Puşcaş, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană între 2000 şi 2004, consideră că ţara noastră ar avea nevoie de aproximativ zece ani pentru a depăşi problemele economico-financiare şi socio-politice actuale şi pentru a fi pregătită să facă paşi concreţi către aderarea la Zona Euro. Într-un interviu acordat News.ro, acesta susţine că adoptarea monedei euro ar putea deveni un proiect de ţară, însă doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
În opinia fostului negociator cu UE, raportarea liderilor României la obiectivul intrării în Zona Euro, ca opţiune statală de integrare europeană asumată prin Tratat, vorbeşte foarte elocvent despre lipsa apetitului elitei noastre de a realiza integrarea europeană deplină.
"Având în vedere gradul actual de destructurare economico-financiară, dar şi socio-politică a României, eu cred că ne-ar trebui un deceniu să ne reparăm casa pentru a ajunge sănătoşi în anticamera Zonei Euro", spune Vasile Puşcaş.
El consideră că obiectivul intrării în Zona Euro poate deveni un proiect de ţară, dar trebuie clar formulat, asumat şi urmat.
Vasile Puşcaş: "Am imaginea guvernelor României milogindu-se"
"Vorbind de fondurile europene, în aproape tot intervalul acestor două decenii, am imaginea guvernelor României milogindu-se cu mâna întinsă să primească ceva din sacul bugetar european. În primele două exerciţii financiar-bugetare europene, de după 2007, inclusiv limbajul spune tot: problema era "cum să luăm banii europeni", în sensul de a-i absorbi în Trezoreria din Bucureşti şi nu de a-i folosi ca instrument financiar în politici coerente de dezvoltare economico-socială (oricum lipsea o astfel de strategie aplicată)", spune Puşcaş.
El subliniază că abia în ultimii ani s-a spus că fondurile europene sunt surse investiţionale pentru infrastructura transportului, pentru cea socială.
