Video Cum a ajuns Ciprian Ciucu în vizorul DNA. Cazul a plecat de la dosarul de mită al Odetei Nestor
Ciprian Ciucu a contestat măsura controlului judiciar, după ce DNA l-a pus sub urmărire pentru luare de mită. Ar fi vorba de 250.000 de euro, bani veniţi de la doi oameni de afaceri iordanieni, spun surse Observator. În schimb, edilul le-ar fi aprobat construirea unei parcări supraetajate în Sectorul 6.
"Ştiu că sunt nevinovat. Sper că da (n.red. că au fost interceptate convorbiri), că dacă mi-au fost interceptate se dovedeşte că n-am niciun fel de implicare", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Capitalei. Primarul Capitalei respinge acuzaţiile DNA şi a contestat deja măsura controlului judiciar. Potrivit procurorilor, Ciprian Ciucu ar fi primit mită deghizată sub forma unor contracte de publicitate şi consultanţă, pe când era edilul Sectorului 6.
Ciprian Ciucu a intrat în atenţia DNA în timpul audierilor dintr-un alt dosar
În schimb, ar fi spijinit un proiect deţinut de firmă deţinută de doi fraţi de origine iordaniană şi un cetăţean român de origine chineză, spun surse judiciare. Societatea, care are mai multe afaceri imobiliare, în special în sectorul 6, a primit la începutul acestui an o autorizaţie de construire pentru o parcare pe trei niveluri, într-un complex imobiliar din zona Lujerului. Mita ar fi fost de 250.000 de euro, potrivit surselor Observator. Contactaţi de Observator, reprezentanţii dezvoltatorilor au refuzat să discute despre dosar.
Ciprian Ciucu a intrat în atenţia DNA în timpul audierilor dintr-un alt dosar. Cazul se referă la un om de afaceri care ar fi mituit funcţionarii de la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. Potrivit procurorilor, mita ar fi fost înlesnită de fosta şefă a oficiului, Odeta Cristinela Nestor, prinsă în flagrant în timp ce primea 50.000 de euro din cei 100.000 de mii promişi. În timpul audierilor, ar fi venit denunţul împotriva primarului. Măsura controlului judiciar nu îl împiedică pe Ciprian Ciucu să-şi exercite mandatul de primar. "Treaba mea este să am grijă de Bucureşti şi o să-mi dedic următoarea perioadă Bucureştiului. Iar în ceea ce priveşte această situaţie, voi colabora cu organele judiciare", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Capitalei.
Pe perioada controlului judiciar, Ciprian Ciucu trebuie să se prezinte săptămânal la poliţie, la Secţia 25, în fiecare miercuri la ora 8 dimineaţa. Pe durata măsurii nu are voie să părăsească ţara, să deţină arme sau să ia legătura cu alte persoane vizate în dosar. Contestaţia depusă de Ciprian Ciucu la măsura controlului judiciar se va judeca miercurea viitoare.
