Daniel Horodniceanu, judecat disciplinar după ce a ameninţat în trafic doi poliţişti rutieri. Măsură în premieră faţă de un membru în funcție al CSM
Procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, va fi judecat disciplinar după ce s-a folosit de funcţie pentru a intimida, luna trecută, doi poliţişti de la Rutieră. Întreaga conversaţie a fost filmată de unul dintre agenţi. Inspecţia Judiciară a notat că Horodniceanu i-a umilit pe agenţi şi a avut o atitudine "agresivă şi intimindantă" atunci când a fost oprit în trafic. Trimiterea în judecată disciplinară a unui membru în funcție al CSM este o premieră în România.
Inspecţia Judiciară a anunţat marţi că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.
Daniel Horodniceanu, judecat disciplinar
Potrivit unui comunicat al IJ, transmis Agerpres, inspectorii judiciari au reţinut că fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenţi de poliţie, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat, constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea 303/2022 raportat la art. 104 din Legea 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare.
De asemenea, inspectorii au reţinut că fapta procurorului care, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea de procuror, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii, constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea 303/2022.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză, informează sursa citată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰