Dumitru Buzatu, martor într-un dosar instrumentat de DNA. Explicaţiile oferite de avocatul fostului preşedinte al CJ Vaslui
Avocatul Kristian Winzer, care îl reprezintă pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a precizat, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că acesta a fost prezent pe data de 9 aprilie la DNA Iaşi ca martor denunţător într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.
Apărătorul lui Buzatu a subliniat că denunţul clientului său nu vizează pretinse infracţiuni de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie din Consiliul Judeţean Vaslui, din anumite instituţii aflate în subordinea acestuia sau din cadrul organizaţiei judeţene sau centrale a PSD, aşa cum s-a prezentat în spaţiul public, ci doar o infracţiune împotriva intereselor financiare ale UE, săvârşită exclusiv de către o entitate privată şi de către reprezentanţii în drept şi în fapt ai acesteia.
Buzatu e şi inculpat într-un alt dosar al DNA
"În contextul enunţării în spaţiul public a unor împrejurări sau scenarii absolut elucubrante şi a unor elemente faptice profund mincinoase şi lipsite de orice minim fundament real sau adevăr referitoare la motivul şi contextul prezenţei domnului Dumitru Buzatu la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi în cursul zilei de 9 aprilie, societatea noastră de avocaţi este împuternicită în mod expres de către domnul Dumitru Buzatu să comunice public punctul domniei sale de vedere. (...) Domnul Buzatu a fost audiat pe data de 9 aprilie în calitate de martor denunţător (în sensul dispoziţiilor articolului 19/Legea 68/2002 privind protecţia martorilor) într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - ST Iaşi, care vizează în esenţă o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave", precizează sursa citată.
Winzer a mai precizat că Dumitru Buzatu are calitatea de inculpat într-un singur dosar instrumentat de DNA, aflat în prezent în procedura camerei preliminare la Tribunalul Vaslui.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰