Inspecția Judiciară nu a găsit nicio o problemă reală a independenței justiției. Concluziile raportului final
Inspecția Judiciară a finalizat oficial verificările suplimentare declanșate după documentarul publicat de Recorder în decembrie 2025, despre problemele din justiție. Concluzia transmisă către Consiliul Superior al Magistraturii este că nu a găsit nicio o problemă reală a independenței justiției.
În raportul transmis către CSM și consultat de Observator, Inspecția Judiciară concluzionează că reportajul realizat de "Recorder" nu dovedește o problemă reală a independenței justiției, ci prezintă opinii personale ale unor magistrați, extrase din situații izolate, fără să țină cont de cadrul legal și instituțional.
"Materialul publicat de "Recorder" valorifică, în mod predominant, perspective individuale ale unor magistrați, raportate la experiențe personale sau la activitatea de execuție. Această abordare, de tip inductiv, pornește de la câteva situații punctuale și le transformă în argumente pentru existența unei probleme generalizate, de sistem, fără a analiza cadrul normativ, instituțional și managerial în care respectivele situații s-au produs", potrivit raportului.
"În concluzie, discursul promovat de "Recorder" nu evidențiază o problemă reală a independenței justiției, ci reflectă o interpretare parțială și inductivă a unor situații punctuale, desprinse de contextul normativ și instituțional. Această abordare riscă să transforme mecanisme legitime de organizare și management în surse artificiale de suspiciune, alimentând percepția unei influențări a actului de justiție care nu este confirmată de analiza factuală și juridică", se arată în raport.
Amintim că Inspecția Judiciară a publicat un raport preliminar pe 22 decembrie, în care răspundea acuzațiilor și anunța verificări suplimentare. În materialul publicat de Recorder pe 9 decembrie apar mai mulți procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, care acuză conducerea Curții de Apel București că ar fi schimbat în mod curent judecătorii din completuri pentru a obține decizii favorabile unor persoane acuzate de corupție. Printre dosarele analizate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu.
Dezvăluirile au declanșat un război în justiție, magistrați și foști magistrați s-au împărțit în două tabere. Au urmat proteste, sesizări și reacții în cadrul sistemului, dar și consultări la Cotroceni, unde au fost chemați magistrați și procurori. La discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, judecătorii au vorbit despre un sistem oligarhic, dar și despre ingerințele politicului în justiție. În timp ce planul președintelui de a organiza un referendum în justiţie a fost criticat de CSM care a transmis că șeful statului nu are dreptul legal de a demara o astfel de consultare, Guvernul a format un comitet pentru Legile Justiției.
Într-o analiză preliminară publicată pe 23 decembrie, pe baza unui chestionar completat de judecători, CSM a dat vina pe pasivitatea Parlamentului, pe durata prea mare a urmăririi penale pentru prescrierea faptelor, acuzând totdată "o campanie publică împotriva justiției".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰