Video Interceptări DNA. Şeful ARR își număra șpaga în șoaptă, singur în casă: "1, 2, 3… 8, 9. Ai să-mi ***!"

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton a fost reţinut de DNA, în ancheta deschisă pentru fraudarea examenelor de atestare profesională a şoferilor. Ar fi construit un sistem piramidal prin care strângea şpăgi de la şoferii din toată ţara, prin intermediari. Nu accepta plăţi decât în euro. Şi tot euro au găsit procurorii în casa şi în biroul lui. Jumătate de milion de euro, bani cash. Ca să intre pe fir, anchetatorii au folosit trei investigatori sub acoperire. Acuzaţiile sunt de trafic de influenţă, luare de mită şi constituirea unui grup infracţional organizat. Cristian Anton va fi dus, miercuri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Cluj.

de Iulia Pop

la 01.04.2026 , 13:30

Opt ore au scotocit procurorii vila din judeţul Timiş a şefului ARR, Cristian Anton. Iar apoi alte câteva ore, biroul său de la Bucureşti.

Şi nu a fost degeaba. Au gasit jumătate de milion de euro - cash. 350.000 de euro erau ascunşi în vila din judeţul Timiş.

Procurorii DNA au găsit cutii cu bani. Se bănuieşte că ar fi  chiar o parte din sumele oferite de către șoferii care își doreau să obțină atestate pentru transporturi de marfă, fără să se prezinte la examinări.

Articolul continuă după reclamă

Candidaţii fie nu se prezentau la examene, fie primeau, din timp, răspunsurile la chestionare, pentru care plăteau între 600 şi 1.500 de euro. O arată interceptările procurorilor DNA.

Stan Adrian: Cum, mă? Reevaluare o mie cinci sute?

Paraschiv Petrică Marinel: Nu. Reevaluare e mult.

Stan Adrian: Hai, mă! Ce dracu'!

Paraschiv Petrică Marinel: E mult. Poți să-i zici maxim o mie, maxim o mie. Atâta ajunge la… atâta ajunge la Anton.

Tot în stenograme, procurorii vorbesc şi despre cum număra Cristian Anton, şpaga. La el acasă, vorbea singur, în şoaptă când număra bancnotele. Le ţinea în bucătărie, în cutii de pantofii. Ca să ajungă la bani era nevoit să se urce pe mobilă.

"La ora 19:28, au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de manipularea unui plic sau a unor hârtii. La ora 20:38, Anton Cristian a luat un scaun de tip scară, pe care l-a dus și l-a așezat în fața mobilierului de bucătărie", se menţionează în interceptările DNA.

Anton Cristian: 1, 2, 3… 8, 9. Ai să-mi ***! (…) 75, 76, 77… 100. Să-l iau, în ***! Hai aici!"

Uneori îi lua chiar şi o oră şi jumătate, până când punea bancnotele în ordine. Le aşeza cu atenţie şi le lega cu elastice. Cristian Anton avea "colectori" de şpagă, în toată ţara, potrivit procurorilor. Intermediarii luau şpăgile de la şoferi şi le duceau lui Radu Bogdan Alexandru care a fost şi el reţinut în dosar. Într-o discuţie dintre cei doi, şeful ARR nu părea prea speriat de o posibilă anchetă. Şi-a făcut şi calculele.

Anton Cristian: Buletine false în Pitești, e groaznic, înțelegi? Și-atunci ei caută urma, știi? Și orice prind… În ***, ne-or agăța și pe noi cu...

Radu Bogdan Alexandru: Io…

Anton Cristian: Da, stai liniștit, că ieșim în douăzeci de ani.

Cristian Anton a fost reţinut marţi seară. Este un apropiat al lui Sorin Grindeanu. În 2021 a fost şef de cabinet al liderului PSD, pe atunci ministru al Transporturilor.

"Cine nu respectă legea, să plătească. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat", a declarat Sorin Grindeanu.

Anul trecut, Cristian Anton lucra în 5 institutii simultan, unele de stat, altele private. Era printre altele membru în consiliul de administrație al Aeroportului Internațional "Traian Vuia" din Timișoara, administrator al Podului de la Calafat şi şef la compania de apă din Călăraşi. Potrivit declaraţiei de avere cele cinci locuri de muncă îi aduceau lunar, un venit de peste 10 mii de euro.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat reduceri în preţul carburanţilor?
Observator » Justiţie » Interceptări DNA. Şeful ARR își număra șpaga în șoaptă, singur în casă: "1, 2, 3… 8, 9. Ai să-mi ***!"