Video Loredana, tânăra care şi-a ucis prietena, i-a pus trupul într-un geamantan şi l-a abandonat într-un parc din Mangalia, şi-a aflat sentinţa. Cât va sta după gratii
Tânăra care şi-a ucis prietena, la Mangalia, vara trecută, i-a pus trupul într-un geamantan şi l-a abandonat în parc, a fost condamnată la 15 ani şi trei luni de închisoare, iar decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, informează news.ro.
Tribunalul Constanţa a dat, miercuri, sentinţa în dosarul tinerei care în vara lui 2023 şi-a ucis prietena într-un hotel din Saturn. Astfel, instanţa a condamnat-o pe Loredana Ionela Atănăsoaie la 15 ani şi trei luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor, furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi de operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar. De asemenea, instanţa a mai decis că tânăra trebuie să achite 75.000 de euro, daune morale, către mama victimei.
Decizia nu este definitivă
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile. Adrian Cuculis, avocatul mamei tinerei ucise, a declarat că instanţa s-a orientat către un minim de pedeapsă şi nu către un maxim. “Criminala fetei din Saturn care a omorât-o, ascuns-o în geamantan şi apoi a lăsat-o sub o bancă într-un parc din Mangalia a fost condamnată la 15 ani şi 3 luni de închisoare şi 75000 euro daune morale. În principal, din câte observ, instanţa s-a orientat către minim de pedeapsă şi nu către un maxim de pedeapsă iar în funcţie de dorinţele familiei urmează să depunem apel sau din contră să rămânem la soluţia aceasta”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.
Loredana Ionela Atănăsoaie a fost trimisă în judecată la sfârşitul anului trecut. Procurorii au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, pentru omor, furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar şi acces ilegal la un sistem informatic. “În noaptea de 05/06.08.2023, în timp ce se aflau în camera unui hotel din staţiunea Saturn, pe fondul unor conflicte preexistente, inculpata a înjunghiat-o pe colega sa, victima C.E.A., în zona gâtului şi i-a provocat moartea, ce a survenit în urma unei hemoragii interne şi externe, consecinţa plăgii înţepate-tăiate de la nivel cervical, cu interesarea pachetului vascular de la acest nivel, apoi a transportat cadavrul victimei şi l-a abandonat sub o bancă din municipiul Mangalia”, au precizat procurorii.
Anchetatorii au explicat că tânăra a furat cardul bancar al victimei şi a retras suma de 2.000 de lei. “Totodată, în dimineaţa zilei de 06.08.2023, inculpata a sustras un card bancar al victimei ucise, iar, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a accesat fără drept de trei ori sistemul informatic de la ATM-ul unei bănci comerciale de pe strada Constanţei din municipiul Mangalia, prin folosirea card-ului bancar sustras şi astfel a retras fraudulos, în mod succesiv, suma totală de 2.000 de lei, în două tranşe, a câte 1.000 lei fiecare (o interogare sold şi două retrageri efective de bani), bani pe care şi i-a însuşit fără drept”, au afirmat procurorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰