Video Marian Vanghelie a scăpat de arest. Fostul primar al Sectorului 5 a fost pus sub control judiciar
Marian Vanghelie a scăpat de arest. Magistrații Tribunalului București au decis azi-noapte ca fostul edil al Sectorului 5 să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul altor 7 persoane învinuite în acelaşi dosar, în timp ce 6 dintre inculpaţi au fost arestaţi preventiv. Sentința Tribunalului București poate fi atacată cu recurs.
Bucuros că a scăpat doar cu măsura controlului judiciar, Marian Vanghelie a împărtăşit noi vorbe de duh celor care l-au aşteptat în faţa Tribunalului Bucureşti.
Marian Vanghelie: "Decât un om în puşcărie pe gratis, mai bine 50 de hoţi pe stradă. Dacă mie mi se demonstrează vreodată vreo faptă concretă, nu poveşti, că am făcut ceva... Toţi denunţătorii ăştia care spun că am făcut de ce nu vin cu un flagrant?".
Luat de val, fostul edil al Sectorului 5 chiar a făcut jurăminte fierbinţi, promisiuni şi... a ameninţat că da în vileag tot ce ştie despre dedesubturile Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Marian Vanghelie: "Acelaşi procuror îmi re redeschide a treia oară un dosar. Voi scăpa şi din aceste 30 de zile, 40 de zile, 60 de zile. Îi atenţionez frumos, pe toţi acei care s-au ocupat de aceste lucruri: voi pregăti pentru fiecare televiziune câte o emisiune. Până la capăt. Dar până la capăt cu tot".
- Detalii din dosarul lui Marian Vanghelie. 50 de milioane de euro "trase" prin firme de casă, care cumpărau și la...
- Marian Vanghelie, filmul unei noi reţineri. Ce acuzaţii i se aduc fostului primar al Sectorului 5
- Marian Vanghelie a fost reținut pentru 24 de ore. Fostul primar al Sectorului 5, ridicat de acasă procurorii DNA....
Marian Vanghelie recunoaşte totuşi că îi este frică
A vorbit apoi despre jocuri politice murdare, în urma cărora oameni nevinovaţi ajung victime.
Marian Vanghelie: "Cei care fac aceste jocuri şi care când nu vor ceva, trebuie să bage pe x în puşcărie. Când se stabileşte în gaşca lor. Nu că nu sunt vinovat... Nu am nicio legătură cu nimic".
Curat ca lacrima, Marian Vanghelie recunoaşte totuşi că îi este frică.
Marian Vanghelie: "Asta nu inseamna ca sentimentul de frica nu exista. Sentimentul de frica este uman,. Doar nebunilor nu le este frica".
Magistrații Tribunalului București au decis azi-noapte luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Marian Vanghelie și a altor șapte persoane învinuite în dosarul său. Ceilalţi şase au primit mandate de arestare pentru 30 de zile. Sentința Tribunalului București nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰