Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Detalii din dosarul lui Marian Vanghelie. 50 de milioane de euro "trase" prin firme de casă, care cumpărau și la prețuri de 31 de ori mai mari

Marian Vanghelie, reţinut din nou de procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Este de ore bune în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti şi riscă să se întoarcă în arest preventiv din cauza acuzaţiilor de trafic de influenţă. În dosar este reţinut şi fratele lui. Fostul edil al sectorului 5 are un istoric bogat în gafe şi şpăgi de milioane de euro din bani publici.

de Bianca Iacob

la 14.01.2022 , 20:30

Marian Vanghelie. Fost primar al sectorului 5 şi fost lider al partidului social democrat. Un nume devenit sinonim cu perlele şi bâlbele, dar şi cu dosarele penale în care este acuzat de şpăgi de zeci de milioane de euro. 

Dacă la Internet nu se pricepe prea bine, are în schimb alte abilităţi: începe anul cu noi probleme penale pe care le tratează cu seninătate. 

''În ce dosar aţi fost chemat şi de ce? 

Vezi și

Un dosar, două. Nu ştiu exact numărul. Pe noi, românii, ne visează dosarele penale.'' 

Pe acelaşi subiect

A rămas peste noapte în arest, iar la întâlnirea cu procurorii părea relaxat. Dar şi uşor plictisit, mai ales că acuzaţiile sunt aceleaşi: fapte de corupţie - luare de mită şi abuz în serviciu.

Detalii din dosarul lui Marian Vanghelie

"Almanahe" şi dosare. Dacă din funcţia de primar ar fi luat şpagă de 30 de milioane de euro, nici din funcţia de consilier al primăriei nu ar fi renunţat la nărav. Procurorii spun că, în 2018, prin economat, firma consiliului local din sector, s-ar fi cumpărat patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante la preţuri supraevaluate. Bunurile ar fi fost luate de la firme controlate de apropiaţi ai lui Vanghelie. Prejudiciul este de peste 50 de milioane de euro. 

Veronel Rădulescu, avocat: Nu mai cred în dosare făcute în urma unor denunţuri. Este vorba de nişte infracţiuni, de acuzaţii că s-ar fi săvârşit infracţiuni economice, nişte fapte comerciale pe care le critică parchetul. 

Soţia lui Vanghelie, Oana Mizil spune că Vanghelie ar fi urmat să facă nişte dezvăluiri săptămâna viitoare. Reţinerea lui ar fi o încercare de a-l reduce la tăcere. Şi viaţa de familie a politicianului a fost zgomotoasă. Oana Mizil l-a reclamat pe Vanghelie pentru agresiune. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Justiţie » Detalii din dosarul lui Marian Vanghelie. 50 de milioane de euro "trase" prin firme de casă, care cumpărau și la prețuri de 31 de ori mai mari