Video Descinderi la mercenarii lui Potra. Ar fi plănuit violenţe pe 8 decembrie, ajutaţi de cei opriţi în trafic cu un arsenal militar la ei
S-au făcut noi percheziţii în această dimineaţă în dosarul care îl vizează pe mercenarul Horaţiu Potra şi pe apropiaţii săi. Vorbim despre cei suspectaţi că ar fi vrut să declanşeze acţiuni violente după anularea turului II al alegerilor de anul trecut. Mascaţii au intrat la 12 adrese din patru judeţe şi Capitală.
- Motivare CCR: de ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu. DETALII la Observator 16:00, la Antena 1
- Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de zăpadă la munte
În decembrie, la protestul AUR spun surse judiciare aceştia ar fi trebuie să li se alăture celorlalţi opriţi în trafic, inclusiv lui Horaţiu Potra, care puneau la cale violenţe după anularea alegerilor prezidenţiale. Prin aceste percheziţii caută noi informaţii pentru a lega probele infracţionale în dosarul penal deschis atunci. Dosar care îl vizează pe Horaţiu Potra care în acest moment este dat în urmărire internaţională pentru că a fugit din ţară.
Anchetatorii pun cap la cap planul
Ne reamintim faptul că au fost făcute percheziţii în urmă cu două săptămâni la adresa lui Horaţiu Potra, el nefiind acasă. Acolo anchetatorii au găsit un întreg arsenal, pe care l-au găsit şi atunci când l-au oprit în trafic, undeva în judeţul Prahova. Practic prin acea percheziţie, anchetatorii l-au împiedicat pe acesta să ajungă în Capitală şi să îşi pună la îndeplinire planul despre care vorbesc în acest moment anchetatorii. Vorbim de 8 persoane, apropiaţi ai lui Horaţiu Potra. Nu este exclus ca în curând să avem întreaga imagine în ceea ce priveşte planul pe care l-au pus la cale aceştia în decembrie.
De asemenea, mercenarii ar fi postat mesaje de amenințare și dezinformare pe rețelele de socializare. În urmă cu două săptămâni, anchetatorii au găsit în locuințele folosite de Potra și apropiații acestuia un veritabil arsenal militar: grenade defensive și ofensive, un lansator de grenadă, 15 pistoale, 6 pistoale mitralieră, o pușcă mitralieră, sute de cartușe, materiale explozive.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale. Potra și mercenarii care îl însoțeau au fost interceptați de autorități pe 8 decembrie 2024, în timp ce se îndreptau spre București.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰