Paşca vrea să discute cu autorităţile pentru a "intra în legalitate". Cere ca bolnavii să fie aduşi înapoi
Deținătorul azilelor ilegale din județul Bihor, Viorel Pașca, face apel la autorități să aducă locatarii azilelor înapoi, susținând că o parte dintre ei sunt "ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri, deși au domiciliul în Dumbrava sau Tinca". De asemenea, Pașca se declară "dispus" să discute cu autoritățile pentru a intra în legalitate.
"Având în vedere cele întâmplate în aceste zile cu bolnavii de la Dumbrava, inclusiv că o parte dintre ei sunt ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri, deși au domiciliul în Dumbrava sau Tinca, vă rog să luați măsurile ce se impun pentru ca aceștia să poată reveni acolo unde locuiesc de fapt și de drept și unde doresc să locuiască", afirmă Pașca într-un mesaj pe Facebook adresat ministrului Sănătății, ministrului Muncii și Protecției Sociale și directorilor AJPIS, ANPIS, DSP, DGASPC, CJ.
În ceea ce privește autorizația de funcționare, el se declară "dispus" să se întâlnească cu autoritățile "pentru a discuta și găsi soluții pentru a 'intra în legalitate'".
"Mai precis, să beneficiem de autorizație de funcționare pentru câteva case din Dumbrava și Incești", explică Pașca.
"Având în vedere situația disperată a acestor oameni și a multor altora ca ei, precum și datoria și interesul dumneavoastră pentru a aduce un plus de mai bine în viața lor, aștept să mă informați despre data și locul în care ne putem întâlni pentru a discuta modul în care vom soluționa această problemă. Dacă doriți, puteți veni la Dumbrava pentru a vedea și discuta la fața locului despre condițiile și măsurile ce se impun în acest sens", mai afirmă Pașca.
Viorel Paşca şi familia sa, scoşi luni de sub control judiciar
Viorel Pașca, soția sa, cei trei fii ai lor și coordonatoarea activității azilelor ilegale din Bihor au fost scoși de sub control judiciar, luni după-amiază, în urma unei decizii a judecătorilor Curții de Apel București. Instanța a respins astfel ca nefondată contestația procurorilor, care ceruseră arestarea preventivă a celor șase, dar a acceptat contestația membrilor familiei Pașca față de măsura controlului judiciar.
Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui grup infracțional organizat complex, acuzat de trafic de persoane și exploatarea vulnerabilității la o scară alarmantă în județul Bihor. Această investigație a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile - vârstnici, persoane cu dizabilități psihice grave și oameni fără adăpost - au fost transformate în simple "surse de venit" sub paravanul unei activități caritabile.
Procurorii spun că grupul infracțional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Pașca, liderul rețelei, împreună cu soția sa și cei trei fii ai săi. Rețeaua funcționa sub paravanul Asociației "Dumbrava DPG" (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizație umanitară, dar care, în realitate, nu deținea licențele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.
