Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziţii de amploare în Maramureş. Sute de persoane sunt suspectate că au cazat fictiv ucraineni şi au încasat pe nedrept 2.000.000€

Percheziţii de amploare în această dimineaţă în peste 200 de case şi pensiuni din opt judeţe, dar şi în primăria Săpânţa din judeţul Maramureş. Suspecţii ar fi minţit că i-au ajutat pe refugiaţii ucraineni cu cazare şi masă. "Afacerea" le-ar fi adus, pe nedrept, nu mai puţin de. 2 milioane de euro. 

de Redactia Observator

la 31.03.2023 , 13:25

”Astăzi, 31 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureş, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, Poliţiei de Frontieră şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziţii domiciliare şi 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunţă IGPR.

Vizaţi sunt funcţionari din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale şi 203 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ucraineni, refugiaţi.

Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20. Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, Serviciului Criminalistic Maramureş şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Justiţie » Percheziţii de amploare în Maramureş. Sute de persoane sunt suspectate că au cazat fictiv ucraineni şi au încasat pe nedrept 2.000.000€