Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul a plătit, într-un an, 750 milioane lei pentru cazarea refugiaţilor ucraineni, fără să ţină vreo evidenţă. Acum vrea să schimbe sistemul

750 de milioane de lei este suma plătită de Guvern, în ultimul an, unor persoane fizice şi firme care au cazat cetăţeni ucraineni, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Suma a ajuns, în proporţie de circa 90%, în buzunarele unor persoane fizice din România, care nu au obligaţii fiscale pentru banii încasaţi. Aşa cum a stabilit Guvernul - care acum vrea să schimbe sistemul -, banii încasaţi astfel de persoanele fizice, peste 2.000 de lei pe lună pentru o persoană cazată, nu trebuie declaraţi la ANAF şi nu se datorează pentru ei nicio taxă, scrie News.ro. Tot conform celor stabilite de Guvern, nu există o evidenţă centralizată a celor care primesc bani, însă primăriile pot face controale.

de Redactia Observator

la 30.03.2023 , 08:15

Guvernul a plătit, într-un an, 750 milioane lei pentru cazarea refugiaţilor ucraineni, fără să ţină vreo evidenţă. Acum vrea să schimbe sistemul Guvernul a plătit, într-un an, 750 milioane lei pentru cazarea refugiaţilor ucraineni, fără să ţină vreo evidenţă. Acum vrea să schimbe sistemul - Profimedia Images

Pentru cazarea a patru persoane din Ucraina într-un apartament, de exemplu, se poate trece de venituri de 8.000 de lei pe lună, bani ce nu se declară şi nu se impozitează, potrivit sursei citate. În comparaţie, o chirie ar fi mult mai mică, iar banii ar trebui declaraţi la ANAF şi taxaţi.

Sumele pe care le primesc de la autorităţi persoanele care găzduiesc cetăţeni ucraineni, respectiv 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană şi 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, reprezintă cheltuieli decontate şi nu un venit pentru care cei care îl încasează, astfel că nu datorează pentru aceste sume impozit şi contribuţii, a transmis, anul trecut, ANAF pentru Profit.ro. De asemenea, nu trebuie să depună nici Declaraţia Unică.

"Până în prezent, în scopul decontării din bugetele lnspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă/lnspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-llfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina a fost alocată suma de 750,07 milioane lei", se arată într-un document.

Articolul continuă după reclamă

Primele plăţi au fost făcute în aprilie anul trecut. Până la final de decembrie, conform datelor disponibile mai jos detaliat pe judeţe şi persoane fizice şi juridice, Guvernul plătise 591,97 milioane de lei pentru pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea ucrainenilor. Din această sumă, 519,37 milioane lei au ajuns la persoane fizice şi 72,6 milioane lei la firme. În luna februarie, Guvernul a mai alocat 158 milioane lei pentru cei care cazează ucraineni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri politice » Guvernul a plătit, într-un an, 750 milioane lei pentru cazarea refugiaţilor ucraineni, fără să ţină vreo evidenţă. Acum vrea să schimbe sistemul