Video Şeful Vămii Bucureşti, mită de 50.000 de euro şi produse de lux. Subalternii lui se mulţumeau cu mai puţin: adidaşi sau parfumuri contrafăcute
Şeful Vămii București a fost arestat preventiv, după ce a fost acuzat de DNA că lua mită pe bandă rulantă. Cea mai mare sumă: 50.000 de euro, în schimbul cărora trebuia să ajute un om de afaceri să obţină mai multe autorizaţii. De la proprietarii duty-free-urilor din aeroportul Otopeni ar fi primit produse de lux, ca să îi scape de controale. După exemplul şefului, subalternii pretindeau şi ei mită. De orice fel, se mulţumeau chiar cu adidaşi şi parfumuri contrafăcute.
Procurorii anticorupţie l-au ţinut sub lupă mai mult de jumătate de an pe Şeful Vămii Bucureşti, timp în care au adunat probe. Paul Petrof ar fi luat şpăgi între 600 și 12.000 de euro. Sumele veneau de la mai mulţi cetăţeni străini care aduceau în România mărfuri contrafăcute şi pe care le vindeau în depozitele en-gross de la marginea Capitalei. În schimbul banilor, aceştia deveneau protejaţii directorului și scăpau de controale.
Directorul Vămii Bucureşti a avut un salariu de 9.500 de lei pe lună
Acuzat că încasa şpăgi enorme, directorul Vămii Bucureşti a avut un salariu de 9.500 de lei pe lună, în medie, anul trecut, conform declaraţiei de avere. În document mai apar patru terenuri, trei apartamente şi o casă. Nu are conturi bancare, doar datorii: trei credite în valoare de peste 300.000 de lei. Luxul era, însă, dincolo de acte, cred anchetatorii. Paul Petrof nu se ferea să ceară mită parfumuri şi încălţăminte de la branduri scumpe şi faimoase.
"Paul Petrof a solicitat produse de aproximativ 3-5 ori în ultimele 6-8 luni. Când solicita în mod direct astfel de produse, trimitea mesaj pe Whatsapp cu lista sau trimitea pe cineva de la ei, de la birou", le-a declarat procurorilor un om de afaceri al cărui denunţ a declanşat ancheta. Acum un an, acesta se plângea, că mărfurile importate intră în ţară la Aeroportul Otopeni doar dacă patronii dau şpagă. De la şefi au învăţat şi subalternii. Mai mulţi vameşi reţinuţi în acelaşi timp cu Paul Petrof au încasat din şpăgi peste 60.000 de lei şi 11.000 de dolari, spun procurorii.
Nu aveau aceleaşi pretenţii ca şeful lor. Acceptau baxuri întregi de adidaşi şi parfumuri contrafăcute. "În alte situaţii, sume modice 1.000-3.000 lei, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Procurorii spun că ar fi primit mită sub forma unor încălţări. Din discuţiile pe care le-am avut eu cu clientul rezultă că s-ar fi efectuat forme legale de confiscare pentru respectivele produse", a declarat Bogdan Vlad, avocat. Din cei opt vameşi reţinuţi aseară, cinci au fost prezentaţi judecătorilor cu cerere de arestare, iar trei sunt anchetaţi în libertate, sub control judiciar, dar încă merg la serviciu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰