Sentinţă în cazul elevului care şi-a înjunghiat profesoara de japoneză. Va fi internat timp de 7 ani într-un centru de minori
Elevul de 17 ani care şi-a înjunghiat anul trecut profesoara de japoneză a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, el urmând a fi internat şapte ani într-un centru de minori.
De asemenea, elevul trebuie să îi plătească profesoarei daune de 50.000 de euro. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, dar sentinţa nu este definitivă, scrie Agerpres.
"Dispune luarea faţă de inculpatul Y.E. a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 (şapte) ani pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (persoană vătămată P.A.R.), tulburare a ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Constată legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu şi menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Y.E.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de către parte civilă P.A.R. şi obligă pe inculpatul Y.E. să plătească părţii civile suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale. Obligă pe inculpat la plata către stat a sumei 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Obligă pe inculpat la plata către partea civilă P.A.R. a sumei de 10.000 lei, cu titlu de onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile", se arată în decizia tribunalului.
Decizia nu este definitivă
- Elevul de 16 ani care şi-a atacat profesoara de japoneză, arestat la domiciliu. Adolescentul nu are voie să...
- Elevul "cuțitar" care a scos briceagul la un profesor de sport, în Bacău, era în grija asistenților sociali de...
- Decizia luată de Curtea de Apel în cazul elevului care şi-a înjunghiat profesoara de japoneză
- Profesoara înjunghiată la liceul Ion Creangă preda ultima ei oră. Suplinise o colegă, iar unii elevi regretau...
Incidentul s-a produs în aprilie 2023 într-un liceu din Bucureşti, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului. Profesoara a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Anchetatorii susţin că elevul a premeditat atacul şi a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze. "La data de 05.04.2023, în jurul orei 12,30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din municipiul Bucureşti, începuse ora de predare la clasa a X-a şi împărţea foile cu teste către elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară. Inculpatul a premeditat săvârşirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit.
Din modul în care a acţionat, lovind victima cu o armă cu potenţial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acţiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard", spun procurorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰