Video Sentința pentru Toto Dumitrescu după fuga de la accidentul în care a rănit o tânără de 23 de ani

Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu a fost condamnat de judecători pentru fugă de la locul accidentului. Actorul Toto Dumitrescu a primit doi ani de închisoare, însă instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere timp de 3 ani. Dosarul are legătură cu accidentul pe care l-a produs anul trecut, în Sectorul 1 al Capitalei. 

de Alexandra Paraschiv

la 21.04.2026 , 07:39

În urma impactului, o șoferiță de 23 de ani a fost rănită și transportată la spital, iar un alt autoturism a fost avariat. După accident, Toto Dumitrescu a plecat pe jos de la fața locului și a fost găsit de polițiști după aproximativ 48 de ore.

Judecătoria Sectorului 1 București l-a condamnat luni, 20 aprilie 2026, pe Dumitrescu Badea-Ilie, cunoscut drept Toto Dumitrescu, la 2 ani de închisoare pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor producerii acestuia, potrivit minutei instanței. Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu un termen de supraveghere de 3 ani.

Instanța i-a impus, în paralel, interdicția de a conduce pe drumurile publice orice vehicul care necesită permis, pentru o perioadă de 3 ani, măsura urmând să intre în vigoare după rămânerea definitivă a hotărârii.

Articolul continuă după reclamă

Pe durata termenului de supraveghere, Dumitrescu este obligat să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă și să ofere informații privind sursele sale de venit. De asemenea, judecătorii au dispus includerea sa într-un program de reintegrare socială și efectuarea a 120 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul unei instituții stabilite de Serviciul de Probațiune.

Decizia poate fi contestată prin apel în termen de 10 zile.

Dosarul vizează accidentul rutier din 14 septembrie 2025, produs în jurul orei 13:05, la intersecția bulevardelor Mircea Eliade și Primăverii, în Sectorul 1 al Capitalei. În urma impactului, o tânără de 23 de ani a fost rănită și transportată la spital, iar un alt autoturism a suferit avarii. După producerea accidentului, Toto Dumitrescu a părăsit locul pe jos și a fost identificat de polițiști aproximativ 48 de ore mai târziu, într-un apartament, fiind ulterior condus la audieri.

În același dosar, anchetatorii au consemnat că actorul a fost testat la INML, rezultatul indicând consum de cocaină. La momentul respectiv, Dumitrescu a susținut că nu a consumat droguri și că a fugit de la locul accidentului din cauza panicii. Nu este primul incident de natură penală din istoricul său: în 2021, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Alexandra Paraschiv Like

Alexandra Paraschiv este în prezent Editor Observator pentru știrile dimineții. A absolvit facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe Comunicării și programul de masterat în Jurnalism.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că este nevoie de un alt Guvern?
Observator » Justiţie » Sentința pentru Toto Dumitrescu după fuga de la accidentul în care a rănit o tânără de 23 de ani